Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primăria din Cluj a venit cu soluţia pentru strada surpată. A pus saci de nisip în jurul gropii imense. Localnicii, blocaţi în continuare cu maşinile în curte

După dezastrul de la Slănic Prahova, un cartier din Cluj-Napoca e în pericol. Şoseaua s-a surpat pe o porţiune de 20 de metri şi oamenii nu mai pot ajunge cu maşina în oraş. Incidentul era previzibil de câţiva ani, iar în urma cu doua zile fisurile s-au mărit, dar Primăria a preferat să le peticească puţin cu asfalt. Acum, a găsit soluţia la alunecarea de teren: a pus saci de nisip în jurul gropii. 

de Alex Prunean

la 27.04.2024 , 19:29

Primele probleme pe strada Uliului au apărut în urmă cu patru ani, când mici porţiuni din drum au început să se năruie. Primăria nu a cerut niciun studiu, iar şoseaua a fost doar peticită. Azi-noapte, pământul a cedat. 

Alex Prunean, reporter Observator: Bucata de drum care a luat-o la vale are o lungime de aproape 20 de metri, iar ca lăţime a depăşit deja jumătatea străzii. Chiar şi aşa, circulaţia a fost închisă total pentru că nici această porţiune îngustă nu mai prezintă siguranţă. Iar tot ce mai ţine în acest moment drumul pe loc, sunt aceste tuburi de canalizare. 

Localnicii au rămas blocaţi cu maşinile în curte

Vezi și

Oamenii care locuiesc în partea de sus a străzii au rămas cu maşinile blocate în curţi. Singura rută alternativă ar fi prin pădurea Hoia, însă doar cu o maşină de teren pot răzbi. Oamenii se simt abandonaţi şi arată cu degetul spre autorităţi.

Pe acelaşi subiect

Femeie: Era previzibil pentru că de două zile se tot lucra, dar ce se lucra nu era o consolidare, era aşa... o umplutură. 

Bărbat: Nu văd pe nimeni, doar poliţişti locali în continuare. Asta e şocant, lipsa de reacţie! 

Viceprimarul a făcut cale întoarsă când a văzut camerele

Unul dintre viceprimari a venit de dimineaţă la faţa locului, însă a întors spatele reporterilor. Pentru explicaţii a fost trimis purtătorul de cuvânt. 

Reporter: Primele probleme au apărut în 2020, în patru ani nu s-au găsit soluţii pentru locul acesta? Sau ce s-a făcut în ultimii patru ani?

Iulia Perșa - Primăria Cluj-Napoca: Asta nu am primit, legat de situaţia din anul 2020. Ştiu doar că noi am fost sesizaţi legat de aceste fisuri şi am acţionat începând de joi. 

Abia luni muncitorii vor reveni în teren pentru a face studii geotehnice, până atunci Primăria a găsit ''soluţia'': au pus saci de nisip în jurul alunecării de teren.

La Slănic Prahova, tensiunea creşte. Două drone ale Institutului de Fizică a Pământului monitorizeaza zona.

Ana Grigore, reporter Observator: Locuitorii evacuaţi nu ştiu dacă se vor putea întoarce curând în casele lor. Singura certitudine a specialiştilor care au făcut măsurători la craterul din centrul oraşului este că de ieri pana azi fisura nu s-a extins.

Hăul din asfalt este astupat de autorităţi doar cu explicaţii vagi

Emil Drăgănescu - prefect de Prahova: Ne aflăm pe un filon de sare. Totuşi, vorbim de exploatări de peste 2.000 de ani. 

Ana Grigore, reporter Observator: Viaţa oamenilor din Slănic Prahova a fost mereu legată de minele de sare. Salina este cea mai mare din Europa. În galerii, turiştii ajung cu microbuzele care coboară la o adâncime de 217 metri. Mina se întinde pe aproximativ 80 de mii de metri pătraţi, iar cea mai înaltă cameră are 70 de metri. Este posibil ca o galerie subterană, a unei exploatări mai vechi, să se întindă inclusiv până sub strada surpată din oraş.

Primele concluzii vor veni săptămâna viitoare, iar cei 42 de oameni evacuaţi s-ar putea întoarce acasă înainte de Paşte. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Primăria din Cluj a venit cu soluţia pentru strada surpată. A pus saci de nisip în jurul gropii imense. Localnicii, blocaţi în continuare cu maşinile în curte