Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Premiile Oscar 2021. „Nomadland”, cel mai bun film. „Colectiv” a pierdut în fața favoriților. Lista completă a câștigătorilor

Gala premiilor Oscar 2021 s-a lăsat așteptată în acest an, însă ediția a 93-a a Premiilor Academiei Americane de Film a reușit să aducă un pic de normalitate în lumea artistică. Creatorii de filme, starurile și geniile din spatele scenei s-au reunit încă o dată pentru a slăvi talentul pe care cinematografia îl are de oferit. La loc de cinste s-a aflat, pentru prima dată în istorie, și un film românesc: „Colectiv”, în regia lui Alexandru Nanau.

de Redactia Observator

la 26.04.2021 , 20:57

  • Documentarul „Colectiv” a fost nominalizat la două categorii la Premiile Academiei Americane de Film
  • Mank a avut cele mai multe nominalizări, 10, la categorii precum cel mai bun regizor, actor sau actriță în rol secundar
  • „Nomadland” a fost favoritul caselor de pariuri pentru „cel mai bun film”

Premiul Oscar pentru cel mai bun film

  • “Nomadland”

"Nomadland" şi-a dominat adversarele în acest sezon al premiilor din industria cinematografică, iar Chloe Zhao a obținut trofeul și la Hollywood. 

Vezi și

Filmul spune povestea unei femei de 60 de ani care pierde tot ce avea şi porneşte într-o călătorie prin Vestul American, trăind viaţa unui nomad modern. În rolurile principale pot fi urmăriţi actorii Frances McDormand, David Strathairn şi Linda May.

Pe acelaşi subiect

Scenariul filmului este scris de Chloe Zhao, pornind de la cartea semnată de Jessica Bruder.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal

  • Frances McDormand (“Nomadland”)

„Vocea mea este în cuvântul meu, știm cum cuvântul este munca noastră și mie îmi place munca. Mulțumesc că ați știut asta și pentru trofeu”, a spus McDormand, care joacă în film rolul lui Fern, o femeie care trăiește în rulota ei și călătorește prin Vestul SUA.

Acesta este al treilea premiu Oscar pentru ea, după cel pentru „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, în 2019 și Fargo, în 1997.

Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal

  • Anthony Hopkins (“The Father”)

Sir Anthony Hopkins a devenit cel mai în vârstă actor care a câștigat un premiu Oscar. La 83 de ani, Hopkins a primit statueta pentru rolul lui din „The Father”, deși favorit al categoriei era răposatul actor Chadwick Boseman.

Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original

  • „Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”)

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră -  “Soul” - Trent Reznor, Atticus Ross și Jon Batiste

Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj - “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen;

Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar

  • Yuh-Jung Youn (″⁣Minari″⁣)

Eu nu cred în competiție. Cum aș putea vreodată să câștig în fața acestor actrițe grozave? Cred că în seara asta am fost poate doar mai norocoasă”, a declarat Yuh-Jung Youn.

Premiul Oscar pentru cel mai bun design de producţie - “Mank”

Premiul Oscar pentru cea mai bună regie de imagine - “Mank”, Erik Messerschmidt; 

Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar

  • “My Octopus Teacher”

„My Octopus Teacher” a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar, la categoria la care a fost nominalizat și „Colectiv” în regia lui Alexandru Nanau.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Premiul Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale - “Tenet”

Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar - “Colette”  

Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație

  • "Soul", Pete Docter (regizor) și Dana Murray (producător)

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Premiul Oscar pentru cel mai bun scurmetraj de animatie - “If Anything Happens I Love You” (Netflix) - Will McCormack și Michael Govier

Premiul Oscar pentru cel mai bun scurmetraj de acţiune - “Two Distant Strangers” - Travon Free și Martin Desmond Roe - Un film despre brutalitatea poliției/

Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj de sunet - “Sound of Metal” - Phillip Bladh, Nicolas Becker, Jaime Baksht, Michelle Couttolenc, Carlos Cortés

Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor

  • Chloe Zhao (“Nomadland”)

„Mulțumesc tuturor colegilor nominalizați și întregii echipe din Nomadland. M-am gândit mult în ultima vreme cum fac să continui când lucrurile devin dificile. Și mi-a adus aminte de un poem pe care l-am învățat în China și care începea așa: Oamenii pe care eu îi nasc sunt în esență buni. Acest premiu este pentru toți cei care au credința și curajul de a păstra bunătatea din ei, indiferent cât de greu este să facă asta”, a declarat Chloe Zhao, doar a doua femeie care a câștigat un Oscar la această categorie, după Kathryn Bigelow cu The Hurt Locker.

Premiul Oscar pentru cele mai bune costume - “Ma Rainey’s Black Bottom” - Ann Roth

Premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj si coafuri - “Ma Rainey’s Black Bottom” -  Sergio Lppez-Rivera, Mia Neal și Jamika Wilson

Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar

  • Daniel Kaluuya (″⁣Judas and the Black Messiah″⁣)

Partidul Black Panther mi-a arătat cum să mă iubesc”, a spus Kaluuya. În discursul său, actorul i-a mulțumit lui Dumnezeu. 

Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internaţional

  • “Another Round” (Danemarca)

Este mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată, deși mereu mi-am imaginat asta. Este un film despre cum să dai drumul controlului în viață și îi mulțumesc soției mele că a fost îngerul care m-a călăuzit în această perioadă dificilă. Am vrut să facem un film care să sărbătorească viața. Și înainte de filmări s-a întâmplat imposibilul. Un om care era pe autostradă a intrat într-o persoană dragă mie, fiica mea, care a murit. Cu două luni înainte fusese în Africa și îmi scrisese o scrisoare plină de iubire și speranță. Ea a crezut cu tărie în acest film. Și vreau să spun că Ida tu ești parte din acest miracol și acest premiu este pentru tine”, a declarat Thomas Vinterberg, cu ochii în lacrimi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat

  • “The Father” - Christopher Hampton, Florian Zeller; 

A fost primul meu film de lung metraj și l-am avut actor pe Anthony Hopkins. Câteodată noi ne închidem singuri ușa, dar mă bucur că Anthony a spus da și a dat totul pentru filmul acesta”, a declarat Florian Zeller, într-un discurs online, de la Paris.

Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original

  • “Promising Young Woman” - Emerald Fennell

Mi-au zis să îmi scriu un discurs și nu am făcut asta, pentru că nu am crezut niciodată că se va întâmpla să câștig”, a declarat Fennell, adăugând că statueta este „atât de grea și atât de rece”. „Acest film a fost făcut de niște oameni extraordinari, în 23 de zile, și sunt încântată de toată lumea cu care am lucrat”, a mai spus Fennell.

Update 03.00 - A început a 93-a ediție a Oscarurilor. 

Update 02.25 - Ceremonia are loc în acest an la Union Station, principala gară din Los Angeles - o premieră în istoria Oscarurilor. Premiile Academiei sunt găzduite deobicei la Dolby Theatre, dar logistica a trebuit să se schimbe în acest an din cauza pandemiei.

Update 02.20 - Actrița Viola Davis, nominalizată pentru cea mai bună actriță, i-a adus un tribut regretatului co-star Chadwick Boseman, care este nominalizat post-mortem pentru cel mai bun actor cu rolul din „Ma Rainey`s Black Bottom”. „Reprezenta autenticitatea pe steroizi”, a spus Davis despre Boseman, care a murit anul trecut în august, la vârsta de 43 de ani, din cauza cancerului.

Cine s-a ales cu „Zmeura de Aur”

Update 02.10 - Nu există ediție a Premiilor Oscar fără Zmeura de Aur. Celebrul „trofeu” a ajuns în acest an și la Rudy Giuliani, fostul primar al orașului New York fiind autorul celei mai slabe interpretări, culmea involuntară, în comedia „Borat Subsequent Moviefilm”.

Cel mai prost film a fost desemnat „Absolute Proof”, un film care face referire la acuzații nefodante vizând fraudarea alegerilor prezidențiale din 2020 în Statele Unite ale Americii.

„Music”, o peliculă regizată de cântăreaţa Sia, despre o tânără care suferă de autism, a fost producţia care a câştigat cele mai multe trofee Zmeura de Aur - trei -, printre care şi cel pentru „cea mai proastă actriţă”, acordat lui Kate Hudson.

Update 02.00 - „Covorul roșu” este deschis în mod oficial, la Los Angeles. Ceremonia va arăta un pic diferit în acest an, fără prea multă grandoare, din cauza pandemiei de coronavirus. 

Gala Oscar a mai fost amânată în trecut, aşa cum s-a întâmplat în 1938, după inundaţiile din Los Angeles, în 1968, după asasinarea lui Martin Luther King, şi în 1981, după tentativa de asasinare a preşedintelui Ronald Reagan. Însă niciodată această ceremonie nu a fost decalată cu mai mult de o săptămână.

„Colectiv” intră în luptă pentru două premii

Gala premiilor Oscar 2021, cea mai mare seară a cinematografiei mondiale, ajunsă la cea de-a 93-a ediţie, va fi anul acesta mai extraordinară ca oricând. Pentru prima dată în istoria Premiilor Oscar, ceremonia va fi transmisă din 4 locuri şi va fi accesibilă fanilor, în dimineața zilei de 26 aprilie 2021, de la ora 03.00.

Organizată neobişnuit de târziu, Gala Premiilor Oscar 2021 se va desfăşura, în premieră, din patru locuri. Astfel, două scene au fost amenajate în Los Angeles şi încă două în Marea Britanie şi Franţa. România are şanse mari anul acesta la două premii Oscar.

"Colectiv", documentarul lui Alexander Nanau a fost nominalizat la două categorii - cel mai bun documentar şi cel mai bun film străin. Filmul prezintă culisele anchetelor care au urmat după tragedia din clubul bucureştean din 2015.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Premiile Oscar 2021. Lista completă a nominalizărilor

Premiul Oscar pentru cel mai bun film - “The Father”, “Judas and the Black Messiah”, “Minari”, “Nomadland”, “Promising Young Woman”, “Sound of Metal”, “The Trial of Chicago 7”, “Mank”

Premiul Oscar pentru cea mai buna actrita in rol principal - Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day (“The United States v. Billie Holiday”), Vanessa Kirby (“Pieces of a Woman”), Frances McDormand (“Nomadland”), Carey Mulligan (“Promising Young Woman”) 

Premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal - Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins (“The Father”), Gary Oldman (“Mank”), Steven Yeun (“Minari”)

Premiul Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar - Sacha Baron Cohen (″⁣The Trial of the Chicago 7″⁣), Daniel Kaluuya (″⁣Judas and the Black Messiah″⁣), Leslie Odom, Jr. (″⁣One Night in Miami...″⁣), Paul Raci (″⁣Sound of Metal″⁣) şi Lakeith Stanfield (″⁣Judas and the Black Messiah″⁣)

Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor - Thomas Vinterberg (“Another Round”), David Fincher (“Mank”), Lee Isaac Chung (“Minari”), Chloe Zhao (“Nomadland”) şi Emerald Fennell (“Promising Youg Woman”)

Premiul Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar - Maria Bakalova (“Borat Subsequent Moviefilm: Delivery Of Prodigious Bribe To American Regime For Make Benefit Once Glorious Nation Of Kazakhstan″⁣), Glenn Close (″⁣Hillbilly Elegy″⁣), Olivia Colman (″⁣The Father″⁣), Amanda Seyfried (″⁣Mank″⁣) şi Yuh-Jung Youn (″⁣Minari″⁣)

Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original - “Judas and the Black Messiah” - Will Berson, Shaka King, Keith Lucas, Kenneth Lucas, “Minari” - Lee Isaac Chung, “Promising Young Woman” - Emerald Fennell, “Sound of Metal” - Abraham Marder, Darius Marder, Derek Cianfrance, “The Trial of the Chicago 7” - Aaron Sorkin

Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat - “Borat Subsequent Moviefilm” - Peter Baynham, Sacha Baron Cohen, Jena Friedman, Anthony Hines, Lee Kern, Dan Mazer, Nina Pedrad, Erica Rivinoja, Dan Swimer; “The Father” - Christopher Hampton, Florian Zeller; “Nomadland” - Chloé Zhao, “One Night in Miami” - Kemp Powers; “The White Tiger” - Ramin Bahrani

Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internaţional - “Another Round” (Danemarca), “Better Days” (Hong Kong), “colectiv” (România), “The Man Who Sold His Skin” (Tunisia), “Quo Vadis, Aida?”(Bosnia şi Herţegovina)

Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie - “Onward” (Pixar), “Over the Moon” (Netflix), “Shaun the Sheep Movie: Farmageddon” (Netflix), “Soul” (Pixar), “Wolfwalkers” (Apple TV Plus/GKIDS)

Premiul Oscar pentru cea mai bună regie de imagine - “Judas and the Black Messiah”, Sean Bobbitt; “Mank”, Erik Messerschmidt; “News of the World”, Dariusz Wolski; “Nomadland”, Joshua James Richards; “The Trial of the Chicago 7”, Phedon Papamichael

Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar - “Colectiv”, “Crip Camp”, “The Mole Agent”, “My Octopus Teacher”, “Time”

Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin - "Another Round", "Better Days", "Colectiv, "The Man Who Sold His Skin", "Quo Vadis, Aida"

Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animatie - "Onward", "Over the Moon", "A Shaun the Sheep Movie: Farmageddon", "Soul", "Wolfwalkers"

Premiul Oscar pentru cele mai bune efecte speciale - “Love and Monsters”, “The Midnight Sky”, “Mulan”, “The One and Only Ivan”, “Tenet”

Premiul Oscar pentru cel mai bun cantec original - “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”), “Hear My Voice” (“The Trial of the Chicago 7”), “Húsavík” (“Eurovision Song Contest”), “Io Si (Seen)” (“The Life Ahead”), “Speak Now” (“One Night in Miami”)

Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj - “The Father”, Yorgos Lamprinos; “Nomadland”, Chloé Zhao; “Promising Young Woman”, Frédéric Thoraval; “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen; “The Trial of the Chicago 7”, Alan Baumgarten

Premiul Oscar pentru cea mai buna scenografie - Will Berson and Shaka King, "Judas and the Black Messiah", Aaron Sorkin, "The Trial of the Chicago 7", Lee Isaac Chung, "Minari", Darius Marder and Abraham Marder, "Sound of Metal", Emerald Fennell, "Promising Young Woman"

Premiul Oscar pentru cele mai bune costume - “Emma”, “Mank”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Mulan”, “Pinocchio”

Premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj si coafuri - “Emma”, “Hillbilly Elegy”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Mank”, “Pinocchio”

Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj de sunet - Greyhound” - Odin Benitez, Jason King, Christian P. Minkler, Michael Minkler, Jeff Sawyer; “Mank” - Ren Klyce, Jeremy Molod, David Parker, Nathan Nance, Drew Kunin; “News of the World” - John Pritchett, Mike Prestwood Smith, William Miller, Oliver Tarney, Michael Fentum; “Soul” - Coya Elliott, Ren Klyce, David Parker, Vince Caro; “Sound of Metal” - Phillip Bladh, Nicolas Becker, Jaime Baksht, Michelle Couttolenc, Carlos Cortés, Carolina Santana

Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră -  “Da 5 Bloods” - Terence Blanchard, “Mank” - Trent Reznor & Atticus Ross, “Minari” - Emile Mosseri, “News of the World” - James Newton Howard, “Soul” - Trent Reznor, Atticus Ross, & Jon Batiste

Premiul Oscar pentru cel mai bun design de producţie - “The Father”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Mank”, “News of the World”, “Tenet”

Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj - "Feeling Through", "The Letter Room", "The Present", "Two Distant Strangers", "White Eye"

Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar - “Colette”, “A Concerto Is a Conversation”, “Do Not Split”, “Hunger Ward”, “A Love Song for Latasha”.

Premiul Oscar pentru cel mai bun scurmetraj de animatie - “Burrow” (Disney Plus/Pixar), “Genius Loci” (Kazak Productions), “If Anything Happens I Love You” (Netflix), “Opera” (Beasts & Natives Alike), “Yes-People” (CAOZ hf. Hólamói)

Premiul Oscar pentru cel mai bun scurmetraj de acţiune -  “Feeling Through”, “The Letter Room”, “The Present”, “Two Distant Strangers”, “White Eye”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Premiile Oscar 2021. „Nomadland”, cel mai bun film. „Colectiv” a pierdut în fața favoriților. Lista completă a câștigătorilor