Video Poveşti despre sărbătorile petrecute în comunism, după 35 de ani de libertate: "Era o disperare extraordinară"

Adaptarea povestirii lui Creangă era întâmpinată cu râsete și aplauze în anii 70, când românii găseau aproape orice în magazine. Visul frumos nu a durat, însă, prea mult. În anii din urmă ai regimului comunist, când Ceaușescu se încăpățâna să scăpăm, în timp record, de datoria externă, românii au trăit din ce în ce mai greu. 

"Vreau să cumpăr măsline. Și brânză. Mi-au spus acum 10 minute că nu au. Și-acum au scos măsline!" Oricât de amuzantă pare azi supărarea acestui cetățean, ea era cât se poate de îndreptățită. Ca să ajungă la tejghea, oamenii stăteau la cozi uriașe. Nimănui nu-i convenea să plece acasă și să afle că, după ce au pierdut jumătate de zi, alții au fost mai norocoși, pentru că șeful de la alimentara - pe-atunci un soi de mic Dumnezeu - a decis să mai scoată câteva cutii de măsline de sub tejghea, după ce s-a jurat că s-au terminat. 

"Toți copiii își doreau să ajungă la liceul economic, care te scotea vânzător sau vânzătoare, pentru că erai într-o poziție privilegiată să continui acest troc. Și era omniprezentul, pe lângă coadă, care era omniprezentă, era omniprezentul "ne descurcăm noi". Și, într-adevăr, lumea s-a descurcat. Până nu a mai făcut-o", îşi aminteşte Florin Căruceru, jurnalist Observator.

Vezi și

Pâinea, laptele, ouăle, uleiul - pe cartelă

Pâinea, laptele, ouăle, uleiul - toate erau pe cartelă. Carne mâncam doar duminica și doar dacă aveam noroc. O pâine de adult pe zi, jumătate de pâine pentru un copil. "Ceaușescu era un om bolnav. Nu mânca orice fel de pâine. Foarte multă pâine neagră. cornuri București, Sinaia. Cornuri cu seu de oaie mânca foarte, foarte mult", spune Marinela Adam, brutăreasa lui Ceaușescu.

Banalul salam de vară se găsea doar pe sub mână. Iar salam de sibiu mâncai doar dacă aveai pe cineva în nomenclatură. Pentru toți ceilalți, salamul de soia și parizerul cel plin de zgârci ajungeau să fie ingrediente principale chiar și în șnițele, sarmale sau în salatele de boeuf. Aveam, în schimb, pește oceanic congelat să ne punem și-n cap.  Mâncarea națională era mâncărica de cartofi. Ca să ai noroc de vreun pui rahitic, de la Gostat, pierdeai uneori și o noapte-ntreagă la coadă. 

"Arăta ca zidul chinezesc pentru că nu era o ordine extraordinară. Toată lumea încerca să se bage în față, îți dai seama. Și e motivul pentru care bărbații s-au pus din trei în trei metri. Nu se cunoșteau. Totul a fost la fața locului. Tocmai ca lumea să prindă. Era o disperare extraordinară. Cozile au fost peste tot, dar coada aia a fost ca nimic altceva", mai spune Florin Căruceru, jurnalist Observator.

Imitaţii de suc cu gust îndoielnic

Cu totul altfel stăteau lucrurile când, însoțit de camere, Ceaușescu venea în vizită prin vreo alimentară. Atunci galantarele se umpleau ca prin minune. Apoi se goleau la fel de miraculos. 

Beam Brifcor sau Quick-Cola - o imitație cu un gust îndoielnic. Pepsi-ul era o raritate. Coca-Cola aveau doar vaporenii. Mâncam zahăr topit - cocoșeii vânduți la colț de stradă le-ar provoca azi coșmaruri părinților născuți după revoluție. Probabil la fel și această reclamă, în care Moș Gerilă - înlocuitorul sovietic al Moș Crăciunului considerat de regim imperialist dădea sfaturi nu tocmai bune de urmat. "Vă recomand, pentru copiii dumneavoastră, dulciuri. Cât mai multe dulciuri!"

Stăteam la coadă pentru frișcă naturală pe la cofetăriile care aveau laboratoare proprii. O acceptam și dacă era puțin acră. "Da, într-adevăr, foarte greu o găseai. Mamă, când auzeai, mamă, prăjitură cu frișcă. Întâi mâncai frișca și dup-aia conținutul... Dar se simțea laptele ăla, gustul ăla de lapte, de smântână", adaugă Marinela Adam, brutăreasa lui Ceaușescu.

Și ne îndopam cu salam de biscuiți. Dădeam coaja de lămâie prin răzătoare și o păstram în borcan, amestecată cu zahăr, pentru când făceam următorul dulce. "Făceam clătite, cornulețe și găluști cu prune. Astea erau dulciurile pe care le făceam. Dintr-un kilogram de făină, că și făina trebuia să o aduni, că nu o găseai - dacă era paștele în aprilie, din ianuarie trebuia să aduni făină, zahăr, să ai așa cum se dădeau cu rația", mai spune Marinela Adam, brutăreasa lui Ceaușescu.

În loc de chipsuri, au apărut, mai târziu, celebrii "creveți vietnamezi". Pe care, când terminau cartofii, restaurantele îi serveau pe post de garnitură la friptura deseori prea scumpă. Stăteam în beznă ore-n șir, se opreau gazele înainte să apuci să termini de fiert adidașii de porc, tremuram de frig în case. Și erau ierni crunte prin 85-86. Ne programam drumurile în weekend-uri, în funcție de numărul de la mașină par sau impar și stăteam cu orele la rând pentru cota de benzină. Cei mai norocoși aveau rude la țară și de acolo primeau pachete cu carne. Restul, făceau planton lângă telefon, doar-doar prindeau o linie la Casa de Comenzi - unde încă mai găseai... de toate.  

Frigiderele erau goale, congelatoarele pline

Frigiderele ne erau goale, dar congelatoarele ne erau pline. Goana după cumpărăturile de sărbători nu semăna deloc cu cea din zilele noastre. Și dacă aveai bani, nu prea aveai ce cumpăra. Jucăriile chinezești erau ceva rar, și ajungeau numai pentru unii. În rest găseai jucării românești, multe dintre ele hidoase. La mijlocul lui decembrie, coada se muta de la alimentara la aprozar, unde, dacă aveai noroc, "se băgau" portocale. Doar la Casa de comenzi găseai banane. 

"A venit unchiul meu din Germania și a adus banane. Erau niște banane verzi. Verzi-verzi. Le-a înfășurat într-un ziar și le-a pus undeva în curte pe un dulap. Și mi-a spus și mie, și verișorului meu: nu aveți voie să vă atingeți de ele. Sunt verzi. Nu sunt bune de mâncat, trebuie să așteptați până se fac galbene. Copii fiind, îți dai seama că în fiecare zi ne duceam, mai deschideam ziarul... astea nu se îngălbeneau. Nu și nu, nu și nu. Și-ntr-o după amiază am hotărât noi să le dăm gata așa... verzi cum erau. Și le-am mâncat. Erau ceva... mi se făcuse gura pungă, țin minte gustul ăla, ceva îngrozitor. Cert este că după ce am mâncat acele banane verzi m-am trezit cu o iritație la gură, cu o mustrare strașnică din partea familiei, iar verișorul meu a fost pus în cui. L-a luat unchiul uite-așa de aici de plovăr și l-a agățat în cui", povesteşte Ana Maria Gheorghe, jurnalist Observator.

Băteam covoare, era sport național. Și după ce terminam curățenia, începea distracția. Atât de avizi eram de starea de sărbătoare încât inventam orice. Improvizațiile au ajuns legende urbane: porcul sacrificat prin asfixiere, cu gaz de butelie, în bucătăria apartamentului de la bloc sau nevoia de a alimenta instalația de la brad de la bateria Daciei, ca nu cumva să se ia curentul și să nu mai vadă moșul clandestin unde să ne lase cadourile.  

Aveam pom de iarnă, nu brad de crăciun și oricât te-ai fi chinuit să împodobești molidul cu crengi rare și blegi, nu reușeai să îl transformi în ceva plăcut ochiului. Aveam globuri puține, pentru că oricum nu se găseau. Erau din sticlă și odată scăpate din mână, se făceau țăndări. Până la Crăciun în brad mai rămâneau doar ambalajele. Ciocolata chinezească, în special aia cu fagure și pagodă pe ambalaj, era delicatesa supremă. 

De Crăciun, toată lumea muncea

De Crăciun, toată lumea muncea - nu erau zile libere, pentru că orânduiala considera periculos ca oamenii să țină sărbătorile creștine. Așa că masa mare în familie se întâmpla, de obicei, de Revelion. În apartamentele înghesuite se strângeau rude sau prieteni, iar ca de pe masă să nu lipsească nimic, singura soluție era... trocul. Cu rudele, colegii de serviciu, sau vecinii de la bloc. 

"Tatăl meu lucra la vagoane. Asta însemna că exista o turnătorie. Se făceau cuțite, se făceau grătare. Se făceau inclusiv matrițele acelea de fontă pentru nucile... prăjiturile alea, nuci de Crăciun. Toate se dădeau la schimb. Aveam rude care erau la fabrica de spirt și drojdie. De-acolo luăm glucoză industrială. Singura problemă era carnea", mai spune Florin Căruceru, jurnalist Observator. 

Ne amintim, mâine, la Observator, cum era în singura zi din an când la televizor era program toată noaptea. De la 20.30 și până la 5 dimineața. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰