Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peste 300 de români așteaptă să fie trecuți pe lista de evacuare din Gaza. Egiptenii i-ar fi asigurat pe americani că frontiera de la Rafah se va deschide periodic

Război Israel - Hamas. 50 de români așteaptă deschiderea punctului de frontieră de la Rafah, pentru a putea ieși din Gaza, în timp ce, potrivit unor surse, în ultimele zile a crescut numărul de solicitări de ieșire din țara în total la peste 300.

de Cristi Popovici

la 09.11.2023 , 14:16

Granița de la Rafah este controlată în totalitate de autoritățile egiptene. Ele sunt cele care au decis închidere punctului de trecere a frontierei, aseară, motivele invocate fiind cele de securitate. Fără să specifice exact ce înseamnă aceste probleme, egiptenii au închis vama, lăsându-i dezamăgiți pe cetățenii străini care urmau să treacă din Fâșia Gaza în Egipt.

Printre ei, mulți canadieni și americani, dar și 50 de români. Cu actele pregătite, așteptau să le vină rândul la control pentru ca seara să primească vestea că trebuie să mai rămână pe pământ palestinian încă o perioadă.

Americanii spun că egiptenii au dat asigurări că frontiera de la Rafah se va deschide periodic

Vezi și

S-a mai întâmplat acest lucru și în weekend, și atunci granița a fost închisă, însă trecerea a fost reluată după două zile. Departamentul de stat american, prin vocea purtătorului de cuvânt, spune că egiptenii au dat asigurări că frontiera se va deschide periodic, atât pentru accesul ajutoarelor umanitare către Palestina, dar și pentru ieșirea străinilor. În tot acest timp, românii care așteaptă să iasă sunt în contact cu autoritățile noastre din Palestina și, când se va permite, speră să prindă listele care le garantează ieșirea în siguranță din Fâșia Gaza către Egipt.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Peste 300 de români așteaptă să fie trecuți pe lista de evacuare din Gaza. Egiptenii i-ar fi asigurat pe americani că frontiera de la Rafah se va deschide periodic