Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peste 200 de motociclete recondinţionate în unul dintre cele mai mari muzee din România. Unele modele sunt vechi de un secol

Peste 200 de motociclete recondiţionate, toate în perfectă stare de funcţionare. Este colecţia inedită a unui bărbat din localitatea Horodnic, judeţul Suceava, proprietarul singurului muzeu de motociclete din ţară. Unele modele sunt vechi şi de 100 de ani, iar la bord au, poate, zeci de mii de kilometri. Iar exponatele sunt admirate de vizitatori din întreaga lume.

de Angela Bertea

la 01.05.2022 , 08:47

Alexandru Şcheul este de meserie mecanic. Timp de 17 ani, bărbatul a adunat într-un garaj motociclete fabricate în fostele ţări comuniste, dar şi din Asia sau America. Printre ele se numără un motor românesc Carpaţi, dar şi Mobre, Harley Davidson, Triumph, Iron Horse, sau Ducati. "Ce veţi aici sunt peste 200 de motociclete. Sunt şi noi. Cea mai nouă are 240 de kilometri, un BMW R18  pe care am venit de la Iaşi, are 240 de kilometri la bord, iar cea mai veche este o motocicletă germană din 1912. Deci, are 110 ani", a declarat Alexandru Șcheul, proprietar muzeu.

În garajul lui Alexandru se află şi două motoare speciale: unul i-a aparţinut lui Nicu Ceauşescu. Iar alta este dedicată actorului Florin Piersic. Exponatele sunt vizitate atât de români cât şi de străini. "Au fost şi din Noua Zeelandă, şi din Canada, şi din Statele Unite. Ei vor să vadă motociclete comuniste. Că nu ştiau cum arată", a declarat Alexandru Șcheul, proprietar muzeu. La muzeul motocicletelor pot fi admirate şi două maşini de epocă, dar şi o colecţie de motoare în miniatură. Muzeul este deschis pe tot parcursul anului, iar intrarea este gratuită. 

Vezi și
Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Peste 200 de motociclete recondinţionate în unul dintre cele mai mari muzee din România. Unele modele sunt vechi de un secol