Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pelerinaj în genunchi la Mănăstirea Nicula, în centrul de vaccinare special amenajat bate vântul. Doar 3 credincioși s-au imunizat

Cel mai mare pelerinaj al Transilvaniei a adunat deja sute de credincioşi în curtea Mănăstirii Nicula. Având puţine restricţii, procesiunea din acest an se anunţă la fel de numeroasă ca înaintea pandemiei. Pe drumul care duce spre mănăstire a fost amplasat şi un punct de vaccinare.

de Alex Prunean

la 13.08.2021 , 20:40

Uniţi în credinţă şi în rugăciune, sute de pelerini au luat-o astăzi pe acelaşi drum. Cel al Mănăstirii Nicula. După-amiază, dealul din spatele lăcaşului de cult era deja plin de corturi. 

Bate vântul în centrul de vaccinare de lângă Mănăstirea Nicula

Faţă de anul trecut, când nu exista niciun leac contra coronavirusului, acum pelerinii se pot imuniza chiar şi în apropierea mănăstirii, fără vreo programare. Un punct de vaccinare a fost amenajat special pentru această sărbătoare, dar fără prea mare succes. În opt ore, doar trei oameni s-au vaccinat. De altfel, iniţiaţiva i-a nemulţumit şi pe unii reprezentanţi ai mănăstirii, care au precizat pe Facebook că lăcaşul de cult este centru de rugăciune, nu de vaccinare. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Fără teamă, dar cu reguli de prevenţie se va desfăşura şi anul acesta cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal. 

Irina Munteanu, subprefectul judeţului Cluj: Trebuie purtată masca în incinta mănăstirii, în cadrul pelerinajului. Distanţarea, 1,5 metri, pe cât posibil. Şi se va realiza şi triajul observaţional. 

La hramul mănăstirii sunt aşteptaţi să ajungă anul acesta peste 10.000 de credincioşi.

Pantelimon Mocan, preot: Ziua de 14 august, de Prohod, este ceva unic la noi în ţară, când efectiv simţi harul Maicii Domnului foarte prezent în Mănăstirea Nicula. 

Anul trecut, oamenii nu au mai ţinut cont de nicio regulă de prevenţie în momentul în care Icoana Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni, a fost scoasă din biserică şi purtată pe braţe de preoţi. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Evenimente » Pelerinaj în genunchi la Mănăstirea Nicula, în centrul de vaccinare special amenajat bate vântul. Doar 3 credincioși s-au imunizat