Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peisaj de vis la munte. Două anotimpuri în acelaşi decor: mii de brânduşe au înflorit printre peticele de zăpadă

Peisaj încântător la munte. În acelaşi decor, sfârşit de iarnă şi început de primăvară. Printre peticele de zăpadă, au înflorit mii de brânduşe. Marea violet a fost atracţia principală a celor care au ajuns la poalele munţilor Parâng.

de Diana Speretoiu

la 01.05.2023 , 07:59

Munţii încă plini de zăpadă şi flori de un mov perfect. E priveliştea care îi aşteaptă pe iubitorii muntelui la cota 1.700, în Gorj. Odată ce zăpada s-a topit, muntele s-a umplut de brânduşe. Iar covorul de flori violet nu lipseşte din fotografiile turiştilor. Paula şi Iulian au luat la pas toate frumuseţile din Parâng. Acum brânduşele, căci e sezonul lor, i-au adus din nou pe cărări de munte. Priveliştea merită tot efortul.

"Pe partea asta, am urcat până la Lacul Gâlcescu. Am fost pe Păpuşa de două ori. Acum am venit la brânduşe, suntem cu brânduşele. Le urmărim de când încep în zona noastră", spune Paula. "E trecerea, la munte, între primăvară şi iarnă pe o distanţă de un metru, doi. Primăvară şi iarnă", a declarat Iulian. Decorul este spectaculos - două anotimpuri la un loc. Lângă Vârful Păpuşa, iarna şi primăvara convieţuiesc de minune. Cu toţii au grijă să se bucure de florile sălbatice fără să le rupă din mediul lor natural ca să le poată admira şi alţii, în urma lor.

Vezi și
Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Peisaj de vis la munte. Două anotimpuri în acelaşi decor: mii de brânduşe au înflorit printre peticele de zăpadă