Video Peisaj ca de Crăciun la munte. Turiştii s-au bucurat de o zi veritabilă de iarnă
Cine a avut norocul să fie la munte weekendul acesta a câştigat o zi frumoasă si veritabila de iarnă. A nins mult peste noapte, iar din Muntii Rodnei până în Bucegi, copii şi oameni în toată firea s-au bucurat de un peisaj ca de Crăciun.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
De un peisaj superb au parte şi turiştii din Munţii Rodnei. După o noapte în care a nins întruna, dimineaţă tot muntele era plin de zăpădă. Încet încet, turiştii au reuşit să ajungă până în Vârful Gârgălău, la peste 2.000 de metri altitudine, de unde priveliştea este şi mai spectaculoasă.
Sinaia este în această perioadă, cu adevărat, staţiunea celor două anotimpuri
Nu doar oamenii s-au bucurat de prima ninsoare serioasă din acest sezon. Cabanierii din Parâng şi-au scos câinii la joacă în zăpadă. Până la deschiderea sezonului de schi, zăpada este numai bună pentru săniuş. Turiştii de la Sinaia au avut parte de o surpriză frumoasă. Pe creste, la cota 2.000, s-a aşternut primul strat de zăpadă din acest sezon rece. Mulţi au plecat la plimbare pe cărări de munte şi s-au bucurat de priveliştea încântătoare. "E un peisaj extraordinar. Ai şi loc unde să iei masa, e de venit şi, dacă te ţin puterile, poţi să urci sus, pe cărări. Noi ne bucurăm că am ajuns până aici. E şi alt aer, e şi peisajul, chiar merită", spune un turist.
Vremea de la Sinaia a fost perfectă pentru cei care adoră drumeţiile lungi şi priveliştile „tablou de iarnă“. Sinaia este în această perioadă, cu adevărat, staţiunea celor două anotimpuri. Toamnă blândă jos, în Valea Prahovei, cu soare şi parcuri cu frunze ruginii, iar în partea superioară a domeniului schiabil, sus, la cota 2.000, este deja iarnă adevărată şi tot peisajul este alb. A nins abundent şi în staţiunile de schi Şureanu, Muntele Mic şi Voineasa. Iar la Rânca, stratul de zăpadă depus le dă speranţe administratorilor că vor putea deschide sezonul de schi pe 1 decembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰