Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Patrizia și Bianca au fost înmormântate. Fetele au fost conduse pe ultimul drum. Zeci de oameni s-au adunat să le fie pentru ultima oară alături

De nouă zile, Cristian, tânărul român luat de viitură în Italia este căutat fără încetare. "Simt că este în viaţă", spune fratele lui care le cere salvatorilor italieni să nu se dea bătuţi. Între timp, procuorii din penisulă continuă ancheta şi verifică modul în care au intervenit autorităţile. Patrizia și Bianca, au fost înmormântate, azi, acasă, la Satu Mare.

de Redactia Observator

la 08.06.2024 , 19:19

În jur de 100 de pompieri şi voluntari au căutat zilnic din mal în mal pe tot râul. Au folosit drone, elicoptere, câini de urmă, scafandri. Dar fratele lui Cristian acuză că operaţiunile sunt mai mult teatrale.

"Eu simt că fratele meu e viu", a spus fratele lui Cristian. 

El a fost întrebat dacă consideră că autoritățile au făcut destul până acum, pentru a-l găsit pe tânărul dispărut. 

Vezi și

"Nu vreau să comentez despre asta, vreau doar să continue până mi-l dau pe fratele meu în viaţă. Să nu oprească niciodată căutările. Eu vreau de la ei să continue căutările până îl află, să mi-l dea viu, că eu simt că e viu şi gata"​, a spus fratele tânărului.

Pe acelaşi subiect

Nici urmă de Cristian, tânărul luat de viitură în Italia

Alarmat că numărul de căutători va fi redus de săptămâna viitoare, a cerut prin intermediul avocatului său ca resursele să fie sporite.

"Până îl găseşte! Până mi-l dă în braţe. Atât", spune Radu Molnar, fratele lui Cristian.

Procurorii italieni anchetează tragedia într-un dosar de omor din culpă. Vor să afle dacă cei trei tineri români puteau fi salvaţi. Investigaţiile au arătat că Patrizia a sunat de 4 ori la 112, dar ultima dată nu i a mai răspuns nimeni. În plus, operatorii au dispus, trimiterea unui elicopter din Veneţia, la peste 100 de kilometri. S-au pierdut astfel minute preţioase.

Imagini noi au arătat că doi muncitori aflaţi în trecere, în timp ce apele îi înconjurau pe cei trei români, au rămas pe mal şi le-au strigat să reziste până vin pompierii.

Un singur salvator a îndrăznit să intre în apă pentru a ajunge la tineri. Dar curentul era prea puternic şi a trebuit să se retragă.

Patrizia și Bianca au fost înmormântate

Deocamdată, singura speranţă pentru găsirea lui Cristian este un fragment de tricou alb, similar cu cel pe care îl purta în ziua dispariţiei, care a fost descoperti la cinci kilometri de locul în care a fost luat de puhoaie.

Între timp, în ţară familiile le au condus pe ultimul drum pe cele două fete. Patrizia a fost înmormântată la Bocicău, în Satu Mare, unde a locuit timp de doi ani, până să se mute în Italia.

Zeci de oameni s-au adunat şi la înmormântarea Biancăi, la cinci kilometri distanţă, în Valea Seacă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Patrizia și Bianca au fost înmormântate. Fetele au fost conduse pe ultimul drum. Zeci de oameni s-au adunat să le fie pentru ultima oară alături