Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte

Poveste de dragoste încheiată tragic în Sibiu. O tânără de 21 de ani a fost ucisă cu sânge rece chiar de iubitul ei, în apartamentul în care acesta stătea în chirie împreună cu un coleg de muncă. După spusele vecinilor, cei doi îndrăgostiţi se certau des. Aşa s-ar fi întâmplat şi ieri, când locatarii au auzit din apartament ţipete. Atunci tânărul şi-ar fi atacat iubita cu un cuţit. Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit abia după câteva ore de colegul suspectului.

de Andrei Naiţă

la 21.05.2024 , 10:28

A iubit şi a plătit cu viaţa pentru asta. Deşi locuia în Braşov, tânăra de 21 de ani era angajată la o firmă din Sibiu. Aşa l-a cunoscut şi pe cel care avea să-i devină călău. Deşi erau împreună de doar un an de zile, certurile erau la ordinea zilei.

Ceartă între îndrăgostiţi urmată de crimă, în Sibiu

"Se auzea când alergau, când ţipa ea, când vorbea tare, când se certau. Ziceam că sunt tineri, hai să îi lăsăm în pace", povesteşte administratorul blocului. Scandal a fost şi ieri dimineaţă. Din apartamentul în care tânărul locuia în chirie împreună cu un alt coleg, şi în care victima venea frecvent, s-au auzit din nou mai multe ţipete. Supărat că a fost trezit din somn, un vecin le-a bătut la uşă.

Vezi și

"Dacă ea cerea ajutor, poate se putea face ceva. Am auzit ţipete foarte puternice, mobilă răsturnată. Mi-a deschis doar puţin uşa. Băi, ce se întâmplă la voi? Nimic! Şi mi-a închis uşa imediat", spune un vecin.

Pe acelaşi subiect

Cadavrul tinerei, g[sit de colegul de apartament al iubitului criminal

Dar nimeni nu a bănuit nenorocirea care se petrecuse la doar câţiva paşi de ei. Într-un acces de furie, tânărul s-a năpustit asupra iubitei sale cu un cuţit. Apoi s-a făcut nevăzut. Câteva ore mai târziu, colegul său a făcut descoperirea macabră şi a dat alarma. "Când a venit de la serviciu a găsit-o pe ea şi pe el nu l-a mai găsit. Am înţeles că i-a tăiat gâtul la fata asta", spune un vecin.

"A fost găsit cadavrul unei tinere în vârstă de 21 de ani, ce prezenta plăgi tăiate în zona gâtului", a declarat Mihaela Ruginosu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Bărbatul, prins la 30 km de locul crimei

Poliţiştii au pornit imediat pe urmele suspectului, pe care au reuşit să-l prindă la 30 de kilometri de locul oribilei crimei, în staţiunea Păltiniş. Acesta a fost dus la audieri.  

Vecinii susţin că cei doi ar fi fost consumatori de substanţe interzise. "Se drogau! Nu ştiu, le distrug viaţa drogurile, alcoolul, anturajul", spune o femeie. "Un om drogat.... nu ştii ce are în cap", adaugă altcineva.

Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea autopsiei. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul o să petreacă ani grei în spatele gratiilor. 

Andrei Naiţă Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte