Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pârtiile, luate cu asalt de turiști. Cât costă un skipass de o zi în cursul săptămânii. În weekend, prețurile cresc

Ninsorile din ultimele ore au adus şi motive de bucurie. În staţiunile montane, stratul de zăpadă depus a dat tonul distracţiei. La Cavnic, turiştii s-au bulgărit şi s-au dat cu sania şi colacul pe pârtie, în timp ce la Păltiniş astăzi a fost deschis oficial sezonul de schi. 

de Redactia Observator

la 23.11.2024 , 20:00

La Păltiniş se schiază deja. Chiar dacă momentan doar o pârtie a fost deschisă, iubitorii sporturilor de iarnă au profitat din plin de ocazie pentru a da primele ture cu schiurile din acest sezon.

"E foarte bine, e prima dată pentru noi aici la Păltiniş, e destul de ok pentru prima dată, dar se puteau mai multe pârtii deschise", spune un turist.

Preţurile, mai mari cu 20% față de sezonul trecut

Vezi și

Administratorii au dorit să facă acest lucru, dar planurile le-au fost date peste cap de codul portocaliu.

Pe acelaşi subiect

"Din fericire vremea a ţinut cu noi, s-a oprit vântul, de dimineaţă chiar a nins, au venit iubitori ai schiului să se bucure pe pârtie. Dacă nu ar fi bătut vântul şi am fi avut curent, am fi făcut zăpadă şi am fi avut mai multe pârtii deschise astăzi", spune Dan Gherman, director resort. 

Anul acesta, preţurile au fost majorate cu aproximativ 20 la sută faţă de sezonul trecut. Un skipass de o zi în cursul săptămânii costă 110 lei pentru adulţi şi 90 de lei pentru copii, iar în weekend cresc cu 30, respectiv 20 de lei. Cei care vor să înveţe să schieze, plătesc în plus echipamentele dar şi antrenorii.

În funcţie de distracţia aleasă, preţurile în parc sunt cuprinse între 10 şi 50 de lei pe oră, la fel ca acum 3 ani. Dacă vremea va fi prielnică, weekendul următor ne-am putea bucura şi aici de schi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Pârtiile, luate cu asalt de turiști. Cât costă un skipass de o zi în cursul săptămânii. În weekend, prețurile cresc