Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie din Sibiu s-a dat refugiată din Ucraina ca să obţină bunuri gratis

O femeie din Sibiu are dosar penal după ce s-a prezentat la un centru unde existau bunuri alimentare și nealimentare pentru refugiați și a cerut produse, sub pretextul că este persoană care a fugit din Kiev, Ucraina, de teama războiului.

de Redactia Observator

la 14.03.2022 , 13:09

O femeie din Sibiu s-a dat refugiată din Ucraina ca să obţină bunuri - Profimedia

Un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina, a mers, duminică seara, la Poliția Sibiu și a reclamat faptul că o femeie necunoscută s-a prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev-Ucraina, l-ar fi determinat pe bărbat să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare, informează Mediafax.

Ce spun poliţiştii 

„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Sibiu.

Articolul continuă după reclamă

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » O femeie din Sibiu s-a dat refugiată din Ucraina ca să obţină bunuri gratis