Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O femeie de 60 de ani a murit, spulberată de o maşină care fugise de la locul accidentului. Şoferul a lovit, pe rând, un motociclist şi 3 pietoni

O femeie în vârstă de 60 de ani a decedat și alte trei persoane au ajuns la spital, duminică, după ce o mașină care a lovit inițial o motocicletă a continuat să ruleze și a lovit trei pietoni.

de Redactia Observator

la 12.09.2021 , 15:44

Potrivit Poliției Cluj, accidentul s-a produs pe pe strada Frunzișului, înspre strada Izlazului din Cluj-Napoca, între un autoturism și o motocicletă care circulau în aceeași direcție. În urma impactului, mașina şi-ar fi continuat deplasarea înspre strada Urcușului, unde au fost acroșați trei pietoni. Unul dintre aceștia, o femeie de aproximativ 60 de ani, a murit, iar ceilalţi doi au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Reprezentanții ISU Cluj au spus că la locul producerii accidentului l-au găsit pe motociclist întins pe jos și necesitând asistență medicală, iar femeia în vârstă de 60 de ani era prinsă sub mașină, ea fiind deja decedată. O a doua femeie se afla prinsă sub mașină, cu traumatisme multiple, însă conștientă și cooperantă. Un alt bărbat aflat în apropiere a solicitat și el asistență medicală. Cei doi bărbați răniți și femeia, extrasă cu echipamentele speciale de sub autoturism au fost transportaţi la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Potrivit MEDIAFAX, şoferul autoturismului a fost consultat și nu a fost necesar transportul său la spital.

În momentul impactului s-a produs și o avarie la un brașament de gaz, cu scurgeri de hidrocarburi. Șoferul mașinii și cel al motocicletei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Evenimente » O femeie de 60 de ani a murit, spulberată de o maşină care fugise de la locul accidentului. Şoferul a lovit, pe rând, un motociclist şi 3 pietoni