Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O familie din Prahova se pregătește de înmormântare, din neglijența unor muncitori. Groapă nesemnalizată, fatală pentru un bărbat

Un bărbat din Prahova a murit după ce a căzut într-o groapă săpată pentru canalizare. Lucrarea nu era semnalizată corespunzător. Abia a doua zi autorităţile au împrejmuit-o cu o plasă. Marginea şoselei din localitatea Novăceşti este plină de gropi semnalizate doar printr-o bandă subţire, deşi legea spune clar că trebuie montate inclusiv indicatoare rutiere. 

de Alin Stan

la 17.07.2022 , 19:37

În satul Novăceşti nu există trotuar la marginea şoselei. Iar drumul de pământ pentru pietoni e plin de gropi, care au fost săpate de muncitorii unei firme pentru lucrări la canalizare. Într-una dintre ele a căzut aseară şi un bărbat de 55 de ani. Impactul i-a fost fatal. 

Alin Stan, reporter Observator: Aceasta este groapa în care bărbatul de 55 de ani a căzut seara trecută şi a decedat. Nu era semnalizată, însă în această dimineaţă autorităţile au venit şi au pus o plasă de protecţie. 

Deşi accidentul a avut loc aseară, proprietarul firmei care a câştigat lucrarea nu aflase nici azi la prânz despre tragedie. 

Vezi și

George Ruse, proprietarul firmei: Nu am auzit. 

Pe acelaşi subiect

Proprietarul firmei aruncă vina pe copiii din sat, care ar fi smuls plasele de protecţie

George Ruse, proprietarul firmei: Toată zona este împrejmuită de la cap la coadă. Plasă au avut toate. Au mai dispărut, le-au mai rupt copiii sau cine le-o fi rupt. S-a pus şi bandă şi plasă. Au mai dispărut, le-am pus iar.

Altceva spun localnicii. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Lucia Marghiolescu, consilier local: Dacă era cu plasă cum mai cădea omul ăla acolo? Şi beat dacă era, n-avea cum să cadă că intra cu capul în plasă, nu-i normal? 

Tragedia s-ar putea repeta oricând. Lucrările sunt semnalizate doar cu benzi fixate de gardurile oamenilor şi ancorate cu pietre. Ori legea spune că trebuie anunţate prin indicatoare şi neapărat împrejmuite. 

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » O familie din Prahova se pregătește de înmormântare, din neglijența unor muncitori. Groapă nesemnalizată, fatală pentru un bărbat