Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: S-ar putea ca niciodată să nu știm câte persoane au murit de COVID în România
Este posibil să nu ştim niciodată câţi români au murit de Covid în această pandemie. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Sănătăţii.
Ioana Mihăilă crede că diferențele dintre raportările privind decesele de COVID-19 au apărut cel mai probabil din cauza unor erori umane, cauzate de proceduri imperfecte și că este posibil ca niciodată să nu știm numărul real al persoanelor decedate.
„Raportul preliminar arată că raportarea în diverse baze de date nu a dat rezultate similare. Cam asta a fost concluzia raportului preliminar. Dar nu aș ajunge la cifre încă”, a spus Ioana Mihăilă la Europa FM.
Întrebată dacă este aşa cum relatează presa că ar fi cel puţin 5.000 de decese în plus faţă de cele înregistrate oficial, ministrul Sănătăţii a afirmat: ”M-aş feri să spun că se adaugă morţi, sau că se scad morţi sau că se ascund morţi. Concluziile pe care le avem ca urmare a raportului preliminar arată că, în diferite baze de date, prin diferite metode de raportare, s-au obţinut rezultate diferite. S-ar putea ca niciuna dintre ele să nu ne dea un rezultat exact, aşa cum s-ar putea ca nicodată să nu ştim câte persoane au decedat de COVID în această pandemie. Fie că nu au fost raportate corect, fie că nu au fost înregistrate corect, fie că nici măcar nu au fost diagnosticate”.
O eroare umană
Mihăilă a explicat cum se face raportarea și a menționat că totul poate fi pus pe seama unei sume de erori umane.
„Nu este o (singură – n.r.) eroare umană. De raportat raportează 300 de spitale (...), centre rezidențiale, medici de familie, medici care constată decesul la domiciliu. De preluat raportările preiau 42 de direcții de sănătate publică, care au angajați mulți. De transmis la INSP, de exemplu, transmit alte 42 de direcții județene de statistică. De integrat date, le integrează INSP, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, plus MS. (...) Cel mai probabil sunt o sumă de erori cauzate de proceduri imperfecte”, a spus Mihăilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰