Video ''Nu putem să respirăm!'' Mărturii incredibile din trenurile groazei. Călătorii, inclusiv copii, nevoiţi să suporte temperaturi infernale
Au fost 24 de ore de foc pe căile ferate din aproape toată ţara. Între Mangalia şi Bucureşti, sute de oameni au călătorit ieri în vagoane la temperaturi infernale. Pentru că nu funcţiona aerul condiţionat, iar geamurile erau sigilate, unii pasageri au leşinat şi au fost luaţi de salvare. Astăzi, istoria s-a repetat. Două garnituri au rămas blocate după ce linia de electrificare a rămas fără curent. Iar la Braşov, călătorii s-au trezit că plouă în vagoane, cu toate că afară era senin.
''Uite domnule, este copilul ăsta, nu mai poate! Nu putem să respirăm, nu mai putem.'' Trenul care a plecat ieri din Mangalia cu destinaţia Bucureşti a fost plin cu sute de călători, printre care şi copii. Pentru că aerul condiţionat nu funcţiona, iar geamurile nu puteau fi deschise, aerul a devenit în scurt timp sufocant.
Călătorii, inclusiv copii, nevoiţi să suporte temperaturi infernale
Mulţi copii au fost dezbrăcaţi la bustul gol. Părinţii sunt disperaţi şi cer ajutor, dar personalul trenului este neputincios. În disperare de cauză, pasagerii sună la 112, iar poliţia şi un echipaj de la ambulanţă îi aşteaptă pe oameni în gara din Constanţa.
''În gara Constanţa a venit poliţia. Leşină oamenii pe capete. A venit poliţia, a venit salvarea.''
- "Leşină oamenii pe capete". Trenul groazei, de la Mangalia la Bucureşti. Pasagerii au îndurat temperaturi de 60...
- Sute de navetişti din Târgovişte merg zilnic la o temperatură de peste 35 de grade. Soluţia CFR: a dublat...
- "Săgeata albastră" circulă cu întârziere. Vagoanele sunt extrem de aglomerate, iar aerul irespirabil. Reacţia...
''Vă rog frumos, luaţi măsuri, că noi nu putem să mergem. Discutăm acum cu mecanicul-şef, vedem ce se poate întâmpla.''
Nu s-a întâmplat însă nimic iar trenul şi-a continuat după aproape 30 de minute drumul spre Bucureşti în aceleaşi condiţii. La Ciulniţa, unuia dintre călători i se face rău.
''La Ciulniţa un domn a făcut infarct. Deci a făcut infarct, nu se poate. Oamenii leşinau pe capete!''
Trenul a ajuns cu o oră şi jumătate întârziere la Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰