Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noul terminal de la aeroportul din Craiova, în flăcări. Construcţia nu a fost nici măcar inaugurată

Nici nu a fost inaugurat, că şi a luat foc. Noul terminal de la aeroportul Craiova, aflat încă în construcţie, a fost învăluit ieri de un fum negru şi gros. Pasagerii care tocmai aterizaseră nu au fost lăsaţi să coboare din avion până când pompierii nu au stins flăcările. 

de Redactia Observator

la 19.03.2024 , 08:42

Fumul negru şi dens care a cuprins noul terminal de la Aeroportul Craiova s-a observat chiar şi de la sute de metri depărtare. Oamenii au sunat disperaţi la 112, însă primii care au intervenit au fost pompierii aeroportului.

Reporter-Oana Răducanoiu, reprezentant Aeroportul International Craiova: Există pericolul de extindere la aeroport?

- Nu, este foarte departe şi avem, după cum ştiţi, două autospeciale care sunt foarte performante şi au reuşit să stingă incendiul destul de repede. Ulterior au sosit şi cei de la ISU care au neutralizat total incendiul.

Vezi și

Noul terminal de la aeroportul din Craiova, în flăcări

Pe acelaşi subiect

Incendiul a izbucnit din neatenţia unor muncitori care sudau lângă izolaţia de polistiren a noului terminal. Scânteile au căzut peste materialul inflamabil şi l-au aprins imediat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Oana Răducanoiu, reprezentant Aeroportul International Craiova: Noi nu cunoaştem în acest moment ce pagube materiale sunt, dar asta cu siguranţă nu va influenţa construcţia terminalului. 

Potrivit reprezentanţilor aeroportului, zborurile nu au avut de suferit, însă pasagerii sosiţi de la Roma au avut de aşteptat 10 minute în avion până ce pompierii au asigurat zona.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Noul terminal de la aeroportul din Craiova, în flăcări. Construcţia nu a fost nici măcar inaugurată