Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi percheziții după mitingul de susţinere pentru Călin Georgescu din faţa BEC, din martie. Trei indivizi, audiaţi

Trei persoane bănuite de implicare în protestul pro-Georgescu din 9 martie, din fața Biroului Electoral Central, au fost identificate și ridicate de polițiștii Capitalei și procurori, marți, în urma a patru percheziții efectuate în București și Ilfov.

de Redactia Observator

la 15.04.2025 , 11:52

"Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere", informează un comunicat al DGPMB.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate mai multe bunuri de interes în dosar, urmând ca persoanele în cauză să fie conduse la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a fi dispuse măsurile legale care se impun.

"Reiterăm faptul că, la data de 25 martie 2025, în același dosar au mai fost efectuate 13 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov și Dâmbovița", transmite sursa citată. La data de 9 martie, mai multe persoane au participat la un protest spontan în zona sediului Biroului Electoral Central.

Vezi și

Unii dintre participanții la protest au început să se manifeste violent, recurgând la acte de violență fizică față de forțele de ordine. Ei au aruncat obiecte dure în direcția acestora și au provocat distrugeri stradale și în dauna mai multor societăți situate în acea zonă. Din cercetări, s-a stabilit că, în exercitarea acțiunilor violente, suspecții ar fi folosit obiecte contondente, iar distrugerile ar fi fost provocate și prin incendiere.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?
Observator » Evenimente » Noi percheziții după mitingul de susţinere pentru Călin Georgescu din faţa BEC, din martie. Trei indivizi, audiaţi