NOI AVERTIZĂRI de FENOMENE EXTREME în România! Sunt aşteptate PLOI TORENŢIALE, grindină şi FURTUNI. Zonele afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice, valabilă în aproape toată ţara. Cinci judeţe se află, în această dimineaţă, sub cod portocaliu. Doar judeţele Tulcea şi Constanţa nu sunt afectate de instabilitatea atmosferică.

Astfel, potrivit ANM, până la ora 21.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi cu precădere în nord-vestul ţării şi în zona Carpaţilor Occidentali pe arii restrânse 50-60 l/mp.
Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55 - 60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65 - 70 km/h şi vijelii.
Pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău, ANM a emis o avertizare cod portocaliu până la ora 10.00. În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă cuprinse, în general, între 50 şi 70 l/mp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰