Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noaptea Muzeelor 2024. Muzeele Naţionale de Istorie şi Artă ale României nu vor participa la eveniment. Ce motive au invocat

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă că, din motive obiective, nu va organiza anul acesta evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor. Este al doilea mare muzeu din Bucureşti, după MNAR, care nu va fi deschis în 18 mai.

de Redactia Observator

la 14.05.2024 , 11:32

Noaptea Muzeelor 2024. Muzeul Naţional de Istorie a României nu va participa în semn de susţinere pentru sindicalişti Noaptea Muzeelor 2024. Muzeul Naţional de Istorie a României nu va participa în semn de susţinere pentru sindicalişti - Facebook

Potrivit instituţiei, începând de miercuri, se aplică un cost general de acces, simbolic, pentru toate categoriile de public, iar copiii vor avea acces gratuit. 

"Începând cu data de 15 mai a.c. (miercuri), preţul unui bilet de acces va fi de 5 lei pentru toate categoriile de vizitatori, iar pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani, accesul va fi gratuit. Această regulă se aplică până când vom deschide două noi expoziţii temporare în Holul Central (final de mai-început de iunie)", a specificat instituţia.

În data de 18 mai, muzeul va avea program normal de vizitare, cuprins în intervalul orar 10:00 - 18:00 (Casa de Bilete se închide la 17:15). Accesul în muzeu se va face pe baza achiziţionării unui bilet de vizitare.

Articolul continuă după reclamă

Nici Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor

Pe acelaşi subiect

Săptămâna trecută, Muzeul Naţional de Artă al României a anunţat că nu va participa la Noaptea Muzeelor, după anunţul membrilor Sindicatului Muzeului Naţional de Artă al României de a nu efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru.

"Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor va fi una aparte şi asta nu pentru că marcăm 20 de ani de existenţă, motiv de sărbătoare în condiţii normale, ci pentru că va aduce cu sine probabil cel mai mare protest al muzeelor din '89 încoace. Din acest motiv veţi observa că multe muzee din ţară nu apar pe programul Nopţii Muzeelor 2024, reprezentanţii acestora putând fi găsiţi şi susţinuţi în Piaţa Victoriei", a scris pe Facebook Dragoş Neamu, manager al evenimentului. 

Angajaţii din muzee cer creşterea cu 20% a salariilor din sectorul muzeal, pentru orice poziţie profesională, echilibrarea marilor inechităţi şi discriminări care există în interiorul sectorului cultural. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Noaptea Muzeelor 2024. Muzeele Naţionale de Istorie şi Artă ale României nu vor participa la eveniment. Ce motive au invocat