Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ne zic, am prafuri, am ceva bun". Cât de uşor pot obţine elevii droguri la colţ de stradă. Unele licee din Bucureşti au anunţat măsuri dure

Începe marea consultare privind testarea antidrog a elevilor. Chiar dacă miniştrii de la Educaţie şi Sănătate nu au fost de acord cu verificarea în masă, planul pentru Bucureşti e altul. Prefectura vrea să afle de la părinţi dacă susţin testele ţintite, analizele de sânge sau orele în care să se discute despre narcotice. Măsurile s-ar putea regăsi în Capitală în câteva şcoli pilot. 

de Redactia Observator

la 17.10.2023 , 21:03

Într-un material Observator şoc, elevii au recunoscut că sunt invitaţi în fiecare zi să cumpere droguri. Cum autorităţile nu au luat încă nicio măsură de la începutul anului şcolar, unele licee au anunţat măsuri dure. 

Elevi: Poţi de oriunde, în centru când ne mai plimbăm, vin şi ne mai zic - am prafuri, am ceva bun, vrei?

Andreia Bodea, directoare IL Caragiale: Balul bobocilor noi nu îl mai facem. Nu le mai pot garanta părinţilor că în momentul în care se strâng atât de mulţi nu se întâmplă ceva din acest punct de vedere. Nu am de unde să ştiu cine vine şi nu pot ţine sub control! 

Vezi și

Teste antidrog în şcolile din Bucureşti

Pe acelaşi subiect

Sondajul pentru părinţii din Bucureşti va decide dacă testarea antidrog ar putea fi o soluţie pentru reducerea consumului în rândul tinerilor. 

Rareş Hopincă, prefectul Capitalei: La cererea, de exemplu, a unui cadru didactic, care sesizează un comportament atipic al unui elev, cu acordul în prealabil al unui părinte, sau în prezenţa părintelui şi în condiţii stricte de confidenţialitate pentru a evita cu orice preţ stigmatizarea.

Mulţi părinţi nici nu concep ca acest lucru să se desfăşoare la şcoală.   

Eugen Ilea, Federaţia Părinţilor: În condiţiile în care profesorul este train-uit de către instituţiile abilitate, poliţia, ANA, BCCO etc. în aşa fel încât să recunoască un consumator. În şcoală în acest moment este destul de greu, cred că mai repede în centre specializate. 

Cine va fi prezent la dezbaterea publică

Consultarea va începe de săptămâna viitoare în toate şcolile din Bucuresti, iar la întrebări vor răspunde părinţii elevilor de gimnaziu şi de liceu, dar şi elevii majori, de clasa a 12-a. 

Madalina Iacob, reporter Observator: Fiecare chestionar cuprinde aproape 20 de întrebări cu trei teme majore, testarea antidrog, efectuarea unor analize medicale periodice decontate de CNAS şi introducerea unor cursuri de educaţie antidrog pentru copii. Elevii şi părinţii sunt întrebaţi şi dacă cei pozitivi ar merita pedepsiţi şi dacă sunt priviţi că infractori sau mai degrabă ca bolnavi. 

Elev: Eu sunt de acord cu testarea atunci cand elevul prezinta tot felul de stari din acestea.

După voturile părinţilor, măsurile câştigătoare vor fi implementate întâi în câteva şcoli pilot din Bucureşti. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » "Ne zic, am prafuri, am ceva bun". Cât de uşor pot obţine elevii droguri la colţ de stradă. Unele licee din Bucureşti au anunţat măsuri dure