Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mort sub o "ploaie" de pietre, în Constanţa. Un muncitor şi-a găsit sfârşitul şi altul e grav rănit, după o "eroare"

Un bărbat a murit şi un altul este în stare gravă după ce au fost prinşi sub tone de pietre, în timp ce erau la muncă. Incidentul a avut loc la o carieră din judeţul Constanţa. Potrivit unor surse, rocile ar fi fost descărcate din greşeală peste angajaţi. Muncitorul rănit a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au deschis acum anchete în acest caz.

de Redactia Observator

la 06.03.2023 , 20:32

Pompierii constănţeni au intervenit, luni, în localitatea Nicolae Bălcescu, după ce două persoane au fost surprinse sub o surpare de piatră. La faţa locului s-au deplasat autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, un echipaj SMURD şi elicopterul SMURD.

Un muncitor a murit

Cele două persoane au fost scoase de sub pietre, una în stare de inconştienţă, fiind declarat apoi decesul. A doua persoană a fost asistată medical la faţa locului, iar ulterior a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Mort sub o "ploaie" de pietre, în Constanţa. Un muncitor şi-a găsit sfârşitul şi altul e grav rănit, după o "eroare"