Video "Miercurea Alarmelor", exerciţiul naţional al IGSU, revine astăzi între orele 10 şi 11. Vor fi testate sistemele de alarmare a populaţiei
Sirenele și alarmele vor răsuna astăzi în toată ţara. Autoritățile sfătuiesc populația să nu intre în panică pentru că este vorba doar despre un exerciţiu de alarmare publică denumit "Miercurea Alarmelor".
- Lista gravă a infracţiunilor din dosarul în care este vizat Horaţiu Potra. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Poliția Română dezminte că Georgescu a fost pus de polițiști cu mâinile pe perete. Dialogul cu oamenii legii
Alarmele vor răsuna astăzi, începând cu ora 10, timp de 60 de minute. Este vorba despre un exerciţiu care are loc cu ocazia "Săptămânii Protecției Civile", şi are ca scop verificarea sistemelor de alarmare şi buna lor funcţionare. În acelaşi timp, autorităţile vor să crească nivelul de conştientizare şi de pregătire în rândul populaţiei, într-o situaţie reală.
Totodată, autorităţile recomandă discuţiile acasă, în familie, despre aceste alarme şi despre măsurile pe care le poate lua fiecare în parte – măsuri care pot face diferenţa într-o situaţie de urgenţă în ceea ce priveşte salvarea de vieţi.
Autorităţile recomandă oamenilor să fie astăzi atenţi la aceste alarme şi să înţeleagă semnificaţia lor. Cele trei tipuri principale de alarme ce vor răsuna astăzi sunt: alarma aeriană, alarma la dezastre şi încetarea alarmei.
Alarma aeriană este compusă din 15 sunete a câte 4 secunde, cu o pauză de 4 secunde între ele. Alarma la dezastre este formată din 5 sunete de câte 16 secunde, cu o pauză de 10 secunde între ele, iar încetarea alarmei va fi anunţată dintr-un singur sunet lung, cu o durată de 2 minute.
Autorităţile centrale şi locale recomandă oamenilor să nu intre în panică, pentru că, de această dată, este vorba doar despre un exerciţiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰