Mesaje false transmise în numele ANAF. Avertisment din partea instituţiei
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Poşta Română cu confirmare de primire şi nu solicită informaţii personale sau financiare prin adrese de e-mail neoficiale.
„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariţia unor mesaje false transmise în numele instituţiei, utilizând adresa de e-mail [email protected]. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF şi urmăresc să inducă în eroare destinatarii”, menţionează autoritatea.
Mesaje false în numele ANAF
Mesajele false pot conţine informaţii înşelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care pot pune în pericol securitatea datelor personale şi financiare ale contribuabililor, avertizează instituţia, scrie News.ro.
ANAF subliniază că interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Poşta Română cu confirmare de primire şi că nu solicită informaţii personale sau financiare prin adrese de e-mail neoficiale.
”Vă recomandăm să ignoraţi şi să ştergeţi mesajele provenite de la adresa [email protected] sau alte surse suspecte şi să nu accesaţi link-uri sau să nu descărcaţi fişiere din astfel de mesaje.
Pentru informaţii fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela CALL CENTER. ANAF la numărul 031.40.39.160”, informează ANAF.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰