Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MApN, despre avionul "misterios" care a patrulat joi pe cerul României: Zboară de 2 ani în ţară

MApN a transmis după ce în presă au apărut articole despre un avion "misterios" care a patrulat joi pe cerul României, că este vorba despre o aeronavă care desfăşoară misiuni NATO de aproape 2 ani.

de Redactia Observator

la 16.01.2025 , 18:03

MApN, despre avionul "misterios" care a patrulat joi pe cerul României: Zboară de 2 ani în ţară O captură Flight Radar cu traseul avionului Bombardier Challenger 650 ARTEMIS deasupra României - X.com

Un avion de tip Bombardier Challenger 650, cunoscut pentru utilizările sale în misiuni de spionaj, a fost observat patrulând joi deasupra României. Aeronava a decolat de la aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța și a urmat un traseu repetitiv ce acoperă nordul țării și se extinde până la granița cu Ungaria, revenind apoi la punctul de plecare. Conform platformei Flight Radar 24, acest traseu a fost parcurs de mai multe ori în decurs de câteva ore.

MApN a transmis pentru Observator că este un avion de tip Bombardier Challenger 650, aflat în România de doi ani, efectuează zboruri regulate de patrulare și cercetare în cadrul unor misiuni NATO în spaţiu aerian al alianţei. Acesta este doar unul dintre numeroasele avioane utilizate de aliați pentru misiuni similare, alături de aeronave americane, franceze și sistemele AWACS, care oferă capabilități avansate de supraveghere aeriană și colectare de informații.

Zborul de joi a atras atenţia pentru că unele detalii precum indicativul sau date referitoare la traseu au fost ascunse, contrar practicilor obișnuite, pentru platformele accesibile online. Bombardier Challenger 650, un avion de lux produs de compania canadiană omonimă, a fost adaptat pentru misiuni de spionaj, fiind echipat cu tehnologii IT de ultimă generație, având capacitatea de a intercepta comunicațiile sofisticate, operând de la altitudini mari și distanțe sigure. A fost calogat drept "cel mai sofisticat avion spion din lume". 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut recent un credit și sunteți sau ați fost în imposibilitatea de a-l plăti?
Observator » Evenimente » MApN, despre avionul "misterios" care a patrulat joi pe cerul României: Zboară de 2 ani în ţară