Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MApN dă asigurări românilor că nu sunt amenințări militare la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale după atacul ruşilor la Dunăre

Război în Ucraina. Ministerul Apărării dă asigurari că "nu a identificat amenințări de natură militară la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României" după atacul cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

de Redactia Observator

la 16.08.2023 , 14:58

MApN dă asigurări românilor că nu sunt amenințări militare la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale după atacul ruşilor la Dunăre MApN dă asigurări românilor că nu sunt amenințări militare la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale după atacul ruşilor la Dunăre

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că a întărit măsurile de vigilenţă şi monitorizează în permanenţă spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian, în cooperare cu structurile NATO, după atacurile cu drone împotriva porturilor Ismail şi Reni. De asemenea, structurile Ministerului Apărării Naţionale care asigură monitorizarea spaţiului aerian nu au identificat ameninţări de natură militară la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României, mai precizează instituţia.

MApN dă asigurări românilor că nu există amenințări militare

"Cu privire la atacurile executate în dimineaţa zilei de 16 august de forţele armate ale Federaţiei Ruse împotriva infrastructurii portuare din porturile ucrainene Ismail şi Reni, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate în mod repetat de forţele armate ale Federaţiei Ruse împotriva zonelor locuite de populaţia civilă şi elementelor din infrastructura critică ale Ucrainei. Războiul de agresiune declanşat de forţele ruse împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional", a transmis ministerul într-un comunicat oficial.

Articolul continuă după reclamă

MApN precizează că "în ceea ce priveşte atacurile cu drone, efectuate în cursul nopţii trecute, împotriva infrastructurii porturilor dunărene Ismail şi Reni, situate în apropierea graniţelor României, structurile Ministerului Apărării Naţionale care asigură monitorizarea spaţiului aerian nu au identificat ameninţări de natură militară la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României".

Pe acelaşi subiect

"Ministerul Apărării Naţionale a întărit măsurile de vigilenţă stabilite conform planurilor naţionale şi aliate şi monitorizează în permanenţă spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian, în cooperare cu structurile NATO, acţionând pentru consolidarea apărării pe întregul flanc estic şi descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat", mai arată comunicatul. 

Atacurile aeriene au avariat în cursul nopţii silozuri de cereale şi depozite într-unul dintre porturile fluviale de pe Dunăre

Atacurile aeriene ruseşti asupra sudului Ucrainei au avariat în cursul nopţii silozuri de cereale şi depozite într-unul dintre porturile fluviale de pe Dunăre, o facilitate cheie pentru transportul de cereale, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Odesa.

Anterior, forţele aeriene ucrainene anunţaseră că un grup mare de drone ale armatei ruse a intrat în regiunea gurilor Dunării şi s-a îndreptat spre portul fluvial Izmail, aflat în apropiere de graniţa cu România. Forţele aeriene ucrainene au declarat că au distrus 13 drone lansate de Rusia deasupra regiunilor Odesa şi Mikolaiv din sud, dar nu a fost imediat clar câte drone a lansat Rusia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » MApN dă asigurări românilor că nu sunt amenințări militare la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale după atacul ruşilor la Dunăre