Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Leguma care ar putea dispărea din pieţe mai devreme din cauza secetei

Căldura foarte mare a transformat solariile în adevărate cuptoare şi mare parte din recoltă a fost compromisă. Legumicultorii se tem că vor avea cel mai scurt sezon de roşii. Pe lângă acestea, şi ardeiul a avut de suferit din cauza temperaturilor foarte ridicate. 

de Diana Speretoiu

la 24.07.2024 , 18:34

Laurenţiu cultivă ardei, vinete şi roşii în solarii de 12 ani. Până acum, nu i s-a mai întâmplat ca legumele să se deshidrateze în câteva zile din cauza arşiţei.

"Ardeiul este jumătate foarte ars şi jumătatea aceasta este bună. Merge consumat, dar la piaţa nu putem să-l dăm. Partea unde nu a bătut soarele nu are nimic. În partea aceasta este afectat 100%. Este deshidratat total. Asta este pielea lui, coaja", spune Laurenţiu Mălăescu, legumicultor.

Plantele sunt udate zilnic

Vezi și

Cel puţin un litru de apă pentru fiecare plantă, dar tot le ajută. 

Pe acelaşi subiect

Este ora 11 şi, în acest solar, sunt deja aproape 44 de grade. Temperatura ar fi şi mai mare dacă acesta nu ar fi acoperit cu plasa de umbrire.

Recolta la tomate s-a anunţat bogată când s-au copt primele roşii, dar legumicultorii cred că sezonul se va încheia mai repede faţă de anii trecuţi.

"Din cauza temperaturilor foarte mari o să treacă repede. Nu o să mai reziste ca în alţi ani până în octombrie. Planta e foarte afectată de temperaturile ridicate, producţia, la fel. Pe un etaj, dacă avem câte o roşie avortează foarte mult flori şi cad. Temperatura cea mai mare pe care am văzut-o eu a fost de 57,7 grade, dar depăşeşte şi 60 de grade în mijlocul zilei", mai spune Laurenţiu Mălăescu, legumicultor.

În pieţe, un kilogram de roşii româneşti costă între 6 şi 10 lei.  

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Leguma care ar putea dispărea din pieţe mai devreme din cauza secetei