Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La ce să ne aşteptăm în această seară! Raed Arafat, ANUNŢ DE ULTIMĂ ORĂ despre urgia din București (VIDEO)

Raed Arafat, secretar de stat în Ministrul de Interne, a declarat astăzi, la Antena 3, că furtuna prognozată de meteorologi pentru miercuri seara nu va fi similară celei de duminică, de la Timișoara.

de Redactia Observator

la 20.09.2017 , 15:34

Raed Arafat, secretar de stat în Ministrul de Interne, a declarat astăzi, la Antena 3, că furtuna prognozată de meteorologi pentru miercuri seara nu va fi similară celei de duminică, de la Timișoara.

"Dacă văd ca s-a schimbat, oamenii să intre să se adăpostească în cladiri, blocuri, nu în zona unde ar putea cădea un obiect, ăsta e sfatul nostru", a spus Arafat.

Potrivit secretarului de stat, sistemul de alertă prin sirene ajunge la cel mult jumătate din populaţia România şi transmite un mesaj interpretabil, în timp ce sistemul cell broadcasting, prin care se vor emite alerte pe telefoanele mobile este o soluţie foarte bună, care emite un mesaj scris şi indicaţii.

Articolul continuă după reclamă

„La acest moment, sirenele nu ajung, conform evaluărilor noastre, la mai mult de 50% din populaţie. Mai mult decât atât, sirenele nu transmit un mesaj clar, sirenele transmit doar o alertă pe care omul poate să o interpreteze cum doreşte. Dacă noi vrem să stea în casă, el poate să o interpreteze că trebuie să iasă din casă. Dacă noi vrem să iasă din casă, el poate să rămână acolo. Deci, nu ştim”, a declarat Raed Arafat.

Pe acelaşi subiect

Secretarul de stat în MAI consideră că sistemul de alertă prin sirene nu este suficient, iar o investiţie în acesta ar însemna sume foarte mari de bani, care depăşesc sumele pentru implementare sistemului de avertizare prin SMS în cazuri de urgenţă, care va folosi tehnologia „cell broadcast messages”.

Intervalul critic pentru Bucureşti, în contextul averselor anunţate de meteorologi încă de marţi seară, va fi de miercuri de la ora 20 până joi, la ora la 3 dimineaţa, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Conform ANM, în Bucureşti, în jurul prânzului vor începe modificări ale vremii, iar după ora 18:00 vântul se va intensifica treptat, intervalul critic fiind între orele 20:00 şi 3:00, când vântul poate lua aspect de vijelie, cu viteze între 55 şi 65 de kilometri pe oră.

Precipitaţiile vor fi de 25 de litri/pe metru pătrat, putând să ajungă în unele cartiere şi la 35 l/mp, cantităţi ce vor fi înregistrate pe o durată scurtă de cel mult două ore. Vântul va mai avea intensificări pe parcursul zilei de joi, dar rafalele vor ajunge până la cele mult 40 - 50 de km/oră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Evenimente » La ce să ne aşteptăm în această seară! Raed Arafat, ANUNŢ DE ULTIMĂ ORĂ despre urgia din București (VIDEO)