Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La cât estimează directorul STB pierderile provocate de grevă: Această societate poate intra în insolvenţă

Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, susţine că potrivit estimărilor pierderile provocate de grevă, în momentul de faţă, ajung în jur de 20 milioane lei. În plus, dacă şoferii nu îşi vor relua activitatea, societatea ar putea chiar intra în insolvenţă.

de Redactia Observator

la 22.01.2022 , 15:31

La cât estimează directorul STB pierderile provocate de grevă: Această societate poate intra în insolvenţă - Inquam Photos / Octav Ganea

"Aceste pierderi pot fi cuantificate, din punctul meu de vedere, doar urmare a unui amplu audit economic făcut de către o companie foarte mare. De ce? Pentru că nu îmi doresc ca angajaţi din cadrul instituţiei să facă această evaluare. Eu consider că, pentru transparenţă, şi faţă de publicul călător şi faţă de noi, şi pentru a nu diminua valoarea sau a avea diferenţe majore care să fie imputabile sau contestabile în instanţă, acest lucru făcut de o companie externă ar fi benefic.

Societatea ar putea intra în insolvenţă

Ca şi valoare, eu consider că urmare a acestor trei zile de grevă ilegală probabil aceasta se va situa undeva în jur de 20 de milioane de lei. Asta în momentul de faţă. Gândiţi-vă şi la prejudiciile de imagine, la ce vor spune călătorii despre noi şi dacă nu cumva am pierdut suportul bucureştenilor, pentru că o companie finanţată de cetăţeni prin taxe, impozite, trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de ei în primul rând", a spus Criţ la B1TV, citat de Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

El a atras atenţia că veniturile au scăzut ca urmare a celor trei zile de grevă şi societatea s-ar putea să nu mai aibă bani şi poate intra în insolvenţă. "Dacă noi nu ieşim în momentul de faţă la muncă, această societate poate intra în insolvenţă(...) Urmare a celor trei zile de grevă, prin diminuarea veniturilor, s-ar putea să nu mai avem din păcate bani pentru salarii, bani pentru plata utilităţilor, bani pentru alte cheltuieli necesare efectuării transportului public. Deci, sau ne începem activitatea, sau s-ar putea ca această companie să nu mai existe. Cu greu am reuşit să eşalonăm o datorie istorică pe care am preluat-o când am preluat acest mandat, de 1,3 miliarde lei. Am redus această datorie cu sprijinul municipalităţii. În momentul de faţă, datoria e undeva în jur de 900 milioane lei, cu tot cu penalităţi, către ANAF. Aceasta este eşalonată cu greu şi trebuie plătită. Orice neplată a unei rate, din păcate, duce la insolvenţă", a explicat directorul STB.

Pe acelaşi subiect

Abonamentele călătorilor prelungite cu trei zile

 

El a subliniat că, în ceea ce priveşte abonamentele călătorilor, ar trebui să fie prelungită perioada de valabilitate a acestora cu trei zile. "Ca şi decizie managerială. aici ar trebui să intervenim şi să spunem Da, din păcate n-aţi putut utiliza abonamentul trei zile, o să aveţi încă trei zile la dispoziţie după expirarea lui. Asta pe de o parte. Dar ştim noi prejudiciul pe care l-am adus acelui utilizator prin faptul că el nu a putut să utilizeze transportul public în perioada respectivă? Nu îl cunoaştem, drept urmare s-ar putea să apară şi alte probleme pe care în momentul de faţă nu le putem identifica", a subliniat Adrian Criţ.

Directorul STB a menţionat că sindicatul reprezentativ va deconta reducerea veniturilor, iar fondul de grevă pe care acesta îl are nu va acoperi valoarea daunelor. "STB în momentul de faţă are nişte venituri mult diminuate, urmare a faptului că angajaţii nu şi-au îndeplinit îndatoririle de serviciu şi acest lucru îl va deconta sindicatul reprezentativ. Sunt costurile pe care le avem noi prin contractul de delegare cu Asociaţia Metropolitană Bucureşti-Ilfov, sunt costurile de prestaţie neefectuată, sunt costurile cu utilităţile consumate conform contractului şi neutilizate, care nu aduc niciun beneficiu. Liderii sindicali trebuie să ştie următorul lucru, şi angajaţii trebuie să cunoască: fondul de grevă de care se vorbeşte şi cu care îi amăgeşte sindicatul pe angajaţi nu va acoperi valoarea daunelor", a punctat Criţ.

Greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi sâmbătă, deşi Tribunalul Bucureşti a decis vineri că aceasta este ilegală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Evenimente » La cât estimează directorul STB pierderile provocate de grevă: Această societate poate intra în insolvenţă