Jucăriile care conţin substanţe toxice vor dispărea de pe rafturi. Printre produsele vizate sunt baloanele şi slime-urile
Jucăriile care conţin substanţe toxice vor dispărea din România. Şi dacă noi nu ne preocupăm să facem legi în acest sens, UE ia măsuri pentru toţi cetăţenii membrii. Astfel Parlamentul European a interzis deja mai multe substanţe care se regăseau în jucării populare, precum baloanele şi slime-urile. Iar acum a adoptat şi un nou set de reguli pentru importul de jucării, inclusiv pentru cele cumpărate de pe site-urile din China.
Nu vom mai găsi astfel de jucării în magazine, cel puţin dacă vor conţine aceleaşi ingrediente ca până acum pentru că regulamentul Parlamentului European spune clar că va interzice complet toate jucăriile care conţin substanţe periculoase.
Sunt vizate produsele care, deşi par inofensive la prima vedere, pot fi extrem de periculoase pentru copii şi pot afecta sănătatea lor. Iar printre cele mai riscante jucării se numără baloanele şi slime-ul pentru că pot conţine substanţe toxice, inclusiv cancerigene.
Noul regulament european conţine şi o listă cu substanţele care vor fi interzise şi, de altfel, fiecare jucărie în parte va avea un paşaport digital care va putea fi accesat cu ajutorul unui cod QR şi care va conţine informaţii despre ce conţine produsul şi despre eventualele riscuri.
Jucăriile care nu respectă noile reguli vor fi scoase de pe piaţă treptat. De altfel, autorităţile spun că vor face controale stricte inclusiv în ceea ce priveşte importurile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰