Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Jucării de pluș pentru copiii ucraineni, pe podul istoric de la Sighetu Marmației: "Zâmbetul lor parcă mai alină durerea din ochi mamelor"

Oameni simpli, polițiști de frontieră dar și voluntari încearcă să aline durerea copiilor refugiați ce trec prin punctul de frontieră Sighetu Marmației - Solotvino, alături de mamele lor. Fiecare copilaș își poate alege o jucărie de pluș din cele înșirate pe podul istoric - un mic înger păzitor în aceste vremuri groaznice pe care le trăiesc.

de Redactia Observator

la 17.03.2022 , 15:57

"Podul istoric care face legatura dintre România și Ucraina, PTF Sighetu Marmației - PTF Solotvino, a devenit un pod al jucăriilor.

Oamenii simpli, polițiștii de frontieră și voluntarii s-au îngrijit să amplaseze aceste jucării pe marginile podului, astfel încât la intrarea în România, copilașii care vin din Ucraina să poate să-și ia o jucărie de pluș.

Zâmbetul copiilor în momentul în care își aleg jucăriile, bucuria acestora când primesc dulciuri și fructe de la polițiștii de frontieră pe arterele de control parcă mai alină durerea din ochi mamelor.

Articolul continuă după reclamă

În Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră acordă tot sprijinul necesar cetățenilor ucraineni care vin în țară, dar își îndreaptă atenția și spre copilașii acestor mame", se arată în postarea Poliției de Frontieră.

Pe acelaşi subiect

"Invazia rusă este blocată pe toate fronturile", spun britanicii

Război Rusia - Ucraina, ziua 22. Luptele de pe teritoriul Ucrainei continuă joi, după mai bine de trei săptămâni de când armata lui Putin a declanşat invazia ţării. Un atac brutal a fost lansat asupra teatrului din Mariupol, cel mai mare adăpost pentru civili din centrul orașului, care a fost bombardat de aviaţia rusă.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cere ca lumea să recunoască oficial faptul că “Rusia a devenit un stat terorist”, iar omologul său de la Moscova i-a numit "trădători de ţară" pe cetăţenii ruşi care susţin Occidentul şi se opun războiului. 

În paralel, războiul declaraţiilor între Statele Unite şi Rusia se intensifică după ce Joe Biden a spus despre Vladimir Putin că e un "criminal de război". Kremlinul a descris afirmaţia preşedintelui SUA drept una "de neiertat".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Jucării de pluș pentru copiii ucraineni, pe podul istoric de la Sighetu Marmației: "Zâmbetul lor parcă mai alină durerea din ochi mamelor"