Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ÎPS Teodosie a chemat ploaia pe câmpurile din Constanţa. A făcut rugăciuni speciale şi i-a cerut Domnului să se îndure de oameni

În plin cod galben de caniculă pentru Constanţa, Înaltpreasfinţitul Teodosie a oficiat ieri, pe câmp, o slujbă de chemare a ploii, alături de un sobor de preoţi şi de credincioşi. În Dobrogea nu a mai plouat de câteva săptămâni bune, legumele din grădini sunt afectate de secetă, iar gospodinele spun că şi cămările vor fi mai sărace la iarnă.  

de Cătălina Buzoianu

la 23.08.2024 , 10:03

Pe câmpul din apropierea localităţii constănţene Lumina, Înaltpreasfinţitul Teodosie a făcut rugăciuni speciale şi i-a cerut Domnului să se îndure de oameni, animale şi culturi. Preoţii şi credincioşii s-au rugat într-un glas să trimită ploaia.

Slujbă de chemare a ploii

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: De ce este nevoie de o astfel de slujbă? Pentru că noi am greşit şi seceta este o pedeapsă primită de noi, că noi suntem în strânsă legătură cu natura, căci omul a fost pus să stăpânească toată natura. Când omul greşeşte, natura se tulbură.

Vezi și

Oamenii se plâng şi spun că în grădini totul este uscat, iar cămările vor fi mai goale iarna aceasta, din cauza secetei. În zona Dobrogei, pământul este ars de secetă. Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că, anul viitor, rugăciunile pentru ploaie vor fi începute încă din luna februarie.

Cătălina Buzoianu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » ÎPS Teodosie a chemat ploaia pe câmpurile din Constanţa. A făcut rugăciuni speciale şi i-a cerut Domnului să se îndure de oameni