ION, în studioul Observator. Ce a spus consilierul AI al premierului despre plafonarea preţurilor RCA. Programator: "E ca un copil, învaţă"
În momentele următoare, avem onoarea de a-l avea ca invitat pe cel mai popular angajat din Guvern, despre care toată lumea vorbeşte. Nimeni altul decât consilierul robot, ION. Pentru cei care nu îl cunosc, ION este primul consilier cu Inteligenţă Artificială al Guvernului, iar alături de el se află şi Vali Mălinoiu, persoana care, cred că putem spune aşa, îi ştie toate dedesubturile.
Vali Mălinoiu, unul dintre programatorii care au lucrat la proiectul "ION", spune că robotul AI este în acest moment în faza de învăţare, ceea ce înseamnă că doar adună date din întrebările puse de români. În viitor, pe măsură ce se va dezvolta, ION va fi capabil să poarte o discuţie şi să ofere soluţii. "Lucrurile se schimbă dramatic de la săptămână la săptămână", spune Mălinoiu.
- Prezentator: Eu cred că e foarte greu să fii Intelingenţă Artificială în România.
- ION: Încă 231.438 de români sunt interesaţi de acest lucru. Care sunt principalele dificultăţi cu care se confruntă Inteligenţa Artificială în România şi cum putem îmbunătăţi acest aspect pentru a ne dezvolta mai bine ca naţiune.
- Prezentator: Cum funcţionează de fapt acest consilier cu Inteligenţă Artificială?
- Vali Mălinoiu, programator: ION are multiple faze, iar una dintre fazele prin care trece acum este cea de învăţare. Faza de învăţare este ca cea a unui copil mic, trebuie mai întâi să mergem la şcoală, să învăţăm şi abia apoi vom răspunde la întrebări. În viitor, ION va fi capabil să răspundă la întrebări.
- Prezentator: Despre ce învaţă?
- Vali Mălinoiu, programator: Învaţă despre problemele şi dorinţele tuturor din România, indiferent de unde sunt, prin accesare lui. Sunt trei tipuri de interacţiuni cu ION: una în mediul social, cea mai populară este accesarea site-ului ion.gov.ro, iar a treia este prin acest simbol pe care îl ducem în diverse locaţii.
- Prezentator: Cum ar putea oamenii să-i spună lui ION despre problemele lor? O problemă cu un drum care nu se repară, o problemă cu o serie de abuzuri locale, orice...
- Vali Mălinoiu, programator: El duce mesajul mai departe către oricine este la guvernare sub forma unor rapoarte. La un moment dat, planul este să poţi discuta direct şi să dezbaţi cu ION probleme despre care el a învăţat.
- Prezentator: Cum îl ajută acest robot pe premierul României?
- Vali Mălinoiu, programator: Noi avem o voce, iar ION este acolo pentru a colecta toate părerile, să le organizeze şi să le ofere sub formă de raport tuturor celor care interacţionează cu el.
- Prezentator: Eu cred că plafonarea RCA nu va rezolva problemele şoferilor.
- ION: Încă 231.812 români sunt interesaţi de acest lucru. Care sunt soluţiile propuse de dumneavoastră pentru a îmbunătăţi situaţia şoferilor din România în ceea ce priveşte costurile ridicate ale RCA şi cum credeţi că aceste soluţii ar putea fi implementate în mod eficient?
- Vali Mălinoiu, programator: Am scos deja primul raport către premier, săptămânile trecute, despre ce a învăţat ION până acum. Pregătim un alt raport mai detaliat, iar lucrurile se schimbă dramatic de la săptămână la săptămână.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰