Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Indicatoare rutiere în ucraineană pentru refugiați. Au fost montate pe DN19, ca să-i ajute pe cei care vor să ajungă în Ungaria prin Bihor

Pe DN 19, autorităţile au montat indicatoare în limba ucraineană, pentru a-i ajuta pe refugiaţii care vor să ajungă Ungaria prin punctele de trecere a frontierei din Bihor. Cei mai mulţi dintre ucraineni laudă această iniţiativă, mai ales că alfabetul lor, cel chirilic, este total diferit faţă de al nostru şi le era foarte greu să se orienteze pe șosea.

de Georgiana Botez

la 12.03.2022 , 10:01

Reprezentanţii Serviciului Drumuri Naţionale Oradea s-au decis să le dea o mână de ajutor refugiaţilor care vor să ajungă în Ungaria prin judeţul Bihor. Aşa că, cei care o apucă spre punctele de trecere a frontierei din Săcueni şi Valea lui Mihai sunt îndrumaţi prin indicatoare în limba ucraineană. 

Traian Bulzan: director SDN Oradea: Ca să evităm aglomeraţia sau eventualele accidente rutiere cauzate de oboseală, i-am direcţionat spre cele două puncte vamale, care nu erau aşa de aglomerate. Mare parte din traficul de la Borş, s-a mutat pe cele două puncte vamale mai mici. 

Noile indicatoare au redus şi timpii de aşteptare la frontierele foarte tranzitate

Vezi și

Refugiații erau nevoiţi să ocolească punctul de trecere al frontierei Petea, din judeţul Satu Mare, care în ultima perioadă a fost extrem de aglomerat. Cozile de maşini se întindeau pe kilometri întregi.  

Traian Bulzan, director SDN Oradea: Dacă este necesar, probabil vom mai suplimenta indicatoare în limba ucraineană. 

Indicatoarele în limba ucraineană şi-au dovedit deja utilitatea pentru mulți dintre refugiaţii ucraineni. O mare parte dintre ei nu înţeleg nici limba română, nici pe cea maghiară, iar aceste indicatoare i-au ajutat enorm. Noile indicatoare nu doar că au redus traficul, dar au redus şi timpii de aşteptare la frontierele foarte tranzitate. De la 500 de minute, la nu mai mult de 70 de minute.

Georgiana Botez Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Indicatoare rutiere în ucraineană pentru refugiați. Au fost montate pe DN19, ca să-i ajute pe cei care vor să ajungă în Ungaria prin Bihor