Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incendiu puternic în comuna Valul lui Traian din Constanţa. 22 de câini au murit, cuprinşi de flăcări

Poliţiştii din Constanţa au deschis anchete după ce peste 20 de câini au murit în urma unui incendiu care a distrus o anexă a unei clădiri din comuna Valul lui Traian. Anchetatorii au precizat că, în luna august, acolo au avut loc controale, în urma cărora proprietarul, un bărbat de 61 de ani, a fost amendat pentru că nu toate animalele aveau vaccinul antirabic, pentru neconcordanţe în documente şi pentru desfăşurarea de activităţi comerciale fără a deţine autorizaţie de funcţionare.

de Redactia Observator

la 10.11.2024 , 16:59

Incendiu puternic în Constanţa. 22 de câini au murit, cuprinşi de flăcări Incendiu puternic în Constanţa. 22 de câini au murit, cuprinşi de flăcări - Shutterstock

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a transmis precizări în urma incendiului izbucnit la un imobil din Valu lui Traian, unde au murit mai mulţi câini.

”La data de 7 august a.c., Serviciul Poliţiei Locale Valu lui Traian a solicitat structurii de Protecţie a Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, precum şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, sprijin pentru desfăşurarea unei acţiuni comune de verificare a condiţiilor în care sunt crescute exemplarele canine aflate în imobilul respectiv din comuna Valu lui Traian. Astfel, la data de 21 august a.c., poliţiştii structurii de Protecţie a Animalelor, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi poliţişti locali, au desfăşurat o activitate de control la imobilul respectiv, aparţinând unui bărbat, de 61 de ani”, a arătat IPJ.

Amenzile primite de stăpânul câinilor

Articolul continuă după reclamă

În urma verificărilor, bărbatul a fost sancţionat contravenţional, de poliţiştii structurii de Protecţie a Animalelor, cu suma de 3.000 de lei, pentru nevaccinarea antirabică anuală obligatorie a tuturor exemplarelor canine aflate în imobil.

Totodată, bărbatul a fost sancţionat contravenţional de specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, cu suma de 1.200 de lei pentru existenţa unor neconcordanţe la controlul documentelor sanitare veterinare, precum şi cu suma de 1.500 de lei, pentru deţinerea de animale neidentificate.

De asemenea, bărbatul a fost sancţionat contravenţional, de poliţiştii locali, cu suma de 2.000 de lei, pentru desfăşurarea de activităţi comerciale fără a deţine autorizaţie de funcţionare. Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că exemplarele canine sunt hrănite corezpunzător, iar condiţiile de igienă sunt bune, nefiind constatate aspecte de natură penală.

Incendiu în comuna Valul lui Traian

Potrivit IPJ Constanţa, un incendiu a izbucnit la un imobil de pe strada Nicolae Labiş din comuna Valul lui Traian, focul distrugând o anexă a clădirii. Totodată, în urma incendiului au murit 22 de exemplare canine, aflate într-o anexă a imobilului.

Incendiul a fost lichidat de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa. În cauză, poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă. Totodată, poliţiştii din cadrul structurii de Protecţie a Animalelor desfăşoară activităţi potrivit competenţei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Evenimente » Incendiu puternic în comuna Valul lui Traian din Constanţa. 22 de câini au murit, cuprinşi de flăcări