Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Imnul României, cântat de Ştefan-Alexandru Constantin, la Parada de 1 Decembrie. Cel mai emoţionant moment de Ziua Naţională

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! Cea mai grandioasă paradă militară organizată vreodată în ţara noastră a fost urmărită de peste 100.000 de oameni, în Capitală, dar, fără îndoială, unul dintre cele mai emoţionante momente a fost intonarea imnului naţional. 

de Redactia Observator

la 01.12.2023 , 13:22

La 105 ani de la Marea Unire, mii de oameni au cântat de 1 Decembrie într-un glas Imnul României la Arcul de Triumf. Imnul naţional a fost intonat de fanfarele militare reunite ale Garnizoanei Bucureşti, alături de baritonul Ştefan-Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic "Doina" al Armatei, şi corul Academiei Tehnice Militare "Ferdinand I", format din 100 de studenţi. Intonarea imunului a fost acompaniată de salve de tun.

Parada militară din acest an a fost cea mai mare de după pandemie. A fost un spectacol care a durat mai bine de o oră şi la care au particapt peste 2.400 de militari şi angajaţi din structuri precum MApN, MAI, SRI şi STS. A fost privit din stradă de peste 100.000 de oameni, dar de sute de mii din faţa ecranelor.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Imnul României, cântat de Ştefan-Alexandru Constantin, la Parada de 1 Decembrie. Cel mai emoţionant moment de Ziua Naţională