Antena Meniu Search
x

Curs valutar

IMAGINI CRUNTE în Satu Mare! Un bărbat în scaun cu rotile a fost lovit de o şoferiţă, apoi lăsat să zacă în canal! Tânăra de 28 de ani a fugit de la locul accidentului

Accident grav de circulație produs aseară, județul Satu Mare. Mai exact, în localitatea Apateu.

de Redactia Observator

la 16.10.2017 , 12:08

Accident grav de circulație produs aseară, județul Satu Mare. Mai exact, în localitatea Apateu. Potrivit PresaSM, un bărbat în vârstă de 69 de ani, aflat într-un cărucior cu rotile, a fost lovit de o mașină, condusă de o femeie, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Satu Mare. Bărbatul a fost mai apoi lăsat să zacă în canal.

Femeia a plecat de la fața locului, dar s-a întors câteva zeci de minute mai târziu, alături de soțul acesteia. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că femeia nu ar fi știut ce a lovit, crezând că a fost un animal, dar a dorit să se convingă.

La fața locului au ajuns echipe de prim-ajutor ale Serviciului Județean de Ambulanță, care după ce au stabilizat victima au transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean în vederea acordării de îngrijiri medicale aprofundate.

Articolul continuă după reclamă

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili cât mai exact condițiile în care s-a petrecut întregul eveniment.

Potrivit primelor informații, bărbatul s-ar fi aflat pe partea carosabilă a drumului.

Persoana vinovată riscă dosar penal pentru vătămare corporală gravă din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi avut vreodată probleme medicale după ce aţi cumpărat haine de la second hand?
Observator » Evenimente » IMAGINI CRUNTE în Satu Mare! Un bărbat în scaun cu rotile a fost lovit de o şoferiţă, apoi lăsat să zacă în canal! Tânăra de 28 de ani a fugit de la locul accidentului