Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imagini apocaliptice cu efectelei secetei puternice care a lovit România. Plimbări pe un lac care în trecut avea câțiva metri adâncime

Seceta nu iartă. După ce culturile agricole ale românilor au fost pârjolite de soarele puternic şi lipsa ploilor, lacurile seacă văzând cu ochii. De la o zi la alta, lacul de acumulare Beliş-Fântânele, lung de 13 kilometri, se transformă în uscat. În unele locuri, unde apa avea o adâncime de câţiva metri, oamenii se pot plimba acum fără probleme. 

de Alex Prunean

la 20.07.2022 , 19:37

O mare de…uscat, cu un fir îngust de apă pe margine. Aşa arată coada lacului Beliş, cel mai mare lac de acumulare din Munţii Apuseni. Întinderea de 900 de hectare se restrânge pe zi ce trece.

În unele locuri apa a scăzut chiar şi cu 12-13 metri sub cota normală şi continuă să scadă cu aproximativ 25 de cm în fiecare zi. Cel mai bine se vede acest lucru la baza lacului, unde prin locuri care până acum erau accesbile doar cu barca pentru că apa avea doar câţiva centimetri adâncime, până la baza copacilor, acum ne putem plimba ca şi cum ar fi fost uscat dintotdeauna. 

Arşiţa a făcut ca şi mâlul de pe fundul lacului să se întărească, pe alocuri chiar să crape

Vezi și

Lacul putea fi străbătut cu barca de la un capăt la altul. Acum, în anumite zone, pescarilor le e suficientă o pereche de cizme de cauciuc.

Pescar: Luna trecută era sus, acolo unde e iarba, atâta era. Aşa scade numai toamna târziu. 

Reprezentanţii Hidroelectrica spun că încă nu au probleme cu nivelul apei la baraj. La mijlocul lacului, adâncimea e de 60 de metri. Deocamdată. În cele mai secetoase veri, din mijlocul apei se putea zări turnul bisericii din satul inundat când s-a format lacul. Pentru acest lucru, apa trebuie să scadă cu peste 23 de metri.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Imagini apocaliptice cu efectelei secetei puternice care a lovit România. Plimbări pe un lac care în trecut avea câțiva metri adâncime