Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imaginea durerii: Momentul când morţii sunt scoşi în sac din spitalul groazei din Constanţa

O imagine de-a dreptul tulburătoare, cu morţii carbonizaţi scoşi în saci din spitalul groazei din Constanţa, a fost surprinsă la scurt timp după ce indendiul a fost lichidat şi pacienţii au fost evacuaţi pe geam.

de Monica Palade

la 01.10.2021 , 15:36

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-un nou incendiu petrecut într-o secţie ATI Covid. O tragedie cu repetiţie în România, din păcate.

O tragedie cu repetiţie

Pacienţii se aflau în Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. A fost activat Planul Roşu de intervenţie, iar peste o sută de pacienţi au fost evacuaţi din unitatea medicală şi transferaţi la alte spitale. De la nivelul ISU Constanţa au fost mobilizate la locul intervenției 10 echipaje stingere, o descarcerare, două autoscări, două autospeciale pentru transport victime multiple, un spital mobil, opt ambulanțe SMURD tip B2, o ambulanță SMURD tip C. Totodată, de la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit 10 ambulanțe.

Vezi și

Premierul Florin Cîțu i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.

Pe acelaşi subiect

Un dosar penal a fost deschis pentru ucidere din culpă, la Parchetul Tribunalului Constanța. Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost înregistrat la ora 9:48, fiind anunţat un incendiu localizat la parterul Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Incendiul a fost lichidat la ora 10:55, transmit reprezentanţii DSU.

Rudele celor dispăruţi, în stare de şoc

Între timp, rudele pacienților aflați la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța au făcut scandal, au povestit printre lacrimi condițiile în care stăteau la ATI cei bolnavi și au acuzat că nu au primit informații.

”Am vorbit miercuri, m-am îmbrăcat în combinezonul acela, numai ochii mi se vedeau. Am vorbit cu ea puțin, era foarte slăbită, nu m-a cunoscut pentru că mi se vedeau doar ochii, dar se uita la mine speriată. Am primit neoficial o informație că a murit. (...) Nu cred că a murit arsă. Cred că i s-a luat masca de oxigen după incendiu şi nu a mai respirat. Ea fără oxigen nu respira. Sora mea avea 75 de ani. Are băiatul și fata şi nepotul aici, care lucrează în Franţa. Am venit de marţi de la Bucureşti pentru că mi-a spus că este foarte greu. Ce să simt? Vă daţi seama, era sora mea, era sora mea mai mare. Eu am stat la ea şi cum? E ca mama mea! Ce să vă spun? Nu ştiu, sunt terminată! E sora mea! Tot sistemul şi conducerea şi toţi care se bat pentru ciolan că îi alegem pe ăia care promit. Tot timpul ne promite câte ceva şi nimic nu se realizează. Suntem nişte fraieri că putem să alegem oameni care sunt nepotriviţi, care sunt la conducere numai pentru bani! Numai banii contează la ei! Ei au bani şi îi duc în străinătate şi noi stăm în spitalele ăstea. Am intrat la ATI aici. Ce era la ATI? Foarte urât, foarte mizerie. Ce condiţii? Stătea toată dezbrăcată şi era cu o pătură din aia care te mânâncă. La Victor Babeș în București nu era așa. Era o curățenie extraordinară.” a povestit plângând o rudă.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Imaginea durerii: Momentul când morţii sunt scoşi în sac din spitalul groazei din Constanţa