Video Guvernul interzice târgurile de Crăciun, ca să facă economie. Primăria Capitalei a cheltuit 5 milioane de lei cu organizarea târgului
Adio târguri de Crăciun, Revelioane de stradă, concerte şi festivaluri pe bani publici. Primăriile nu mai au voie să cheltuie bani publici pentru ele. Guvernul vrea să facă economii, ca să mai acopere gaura din buget. O ordonanţă specială a fost pregatită de coaliţia de guvernare şi va fi adoptată în curând.
În Capitală, Primăria Generală a cheltuit anul trecut cinci milioane de lei cu organizarea Târgului de Crăciun. Acum, bucureştenii au emoţii.
Andreea Milea, reporter Observator: Zeci de căsuţe cu mâncare tradiţională, o roată panoramică înaltă de 40 de metri, lumini şi spectacole cu muzică live, un brad imens, patinoar şi mii de vizitatori. Toate acestea ar putea deveni istorie de sărbători iar acesta să rămână ultimul eveniment major de anul acesta, din Piaţa Constituţiei. În continuare s-ar ptuea să vedem aici de Crăciun o mare parcare.
"S-a făcut o tradiţie. E criză, e criză. Era frumos, de ce să spun că era frumos pentru ei, pentru bucuria lor dar probabil că suntem în criza asta acum."
Ordonanţa pregătită de Guvern va limita drastic cheltuielile autorităţilor locale. Austeritatea va lovi din plin târgurile, festivalurile şi concertele organizate, până acum, din bani publici.
Marcel Boloș, ministrul Finanţelor: Dacă va referiți la celebrele cheltuieli care tin de festivaluri concerte evenimente acestea vor fi chiar interzise cu excepția celor care privesc sfârșitul de an și a celor care sunt dedicate zilelor oficiale ale unităților administrativ teritoriale.
Chiar şi Timişoara, capitală culturală europeană, ar putea avea probleme din cauza ordonanţei de austeritate
Iulia Pop, reporter Observator: Timişoara este într-o situaţie delicată. Aici nu este în pericol doar târgul de Crăciun sau petrecerea din noaptea de Revelion, ci şi festivitatea de închidere a capitalei europene a culturii. Cei mai mulţi bani vin din bugetul local, iar desfăşurătorul este aproape gata.
Ruben Lațcău, viceprimar Timişoara: A doua zi după ce ea este publicată în Monitorul Oficial va produce efecte şi practic orice înseamnă festivitate pentru capitala europeană, tot ce înseamnă târg de Crăciun se va opri.
Evenimentele care consumă zeci de milioane de euro din bugetele locale pot să mai existe doar dacă sunt finanţate din sponsorizări si donatii. Există însă excepţii. Anul viitor, cu patru rânduri de alegeri, primarii pot cheltui bani publici pentru zilele oraşelor şi comunelor, sărbători care devin, de multe ori, prilej de campanie electorală. La Craiova, primăria vrea să deschidă târgul de Crăciun luna viitoare, pe 14.
Olguța Vasilescu, primar Craiova: În schimb, Pentru Târgul de Crăciun nu ne afectează absolut deloc, în niciun fel de condiţii, pentru că nu folosim bani publici. De la bugetul local, în ultimii trei ani de zile, noi nu am folosit fonduri pentru Târgul de Crăciun. Pentru Revelion da, într-adevăr, am avut concerte în fiecare an, avem şi anul acesta. Dar contractul este făcut, este semnat, deci puţin probabil să îl putem opri anul acesta.
Mihai Chirica, primar Iaşi: Noi aveam o medie a cheltuielilor de revelion în jur de 550 de mii - 600 mii de lei. Mă uitam prin ţară şi am găsit şi 2 milioane euro şi 2 milioane lei la oraşe mai mici decât noi. Deci niciodată nu am exagerat din această perspectivă şi o să încercăm să rămânem controlaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰