Fraude prin Whatsapp, în numele companiei Binance. Cum sunt păcăliți utilizatorii să trimită fonduri
Binance avertizează utilizatorii cu privire la incidente în care diverse persoane uzurpă identitatea companiei şi a personalului, în grupuri WhatsApp, pentru a înşela utilizatorii şi a obţine informaţii sensibile.
"Binance nu contactează niciodată utilizatorii pe WhatsApp cu sfaturi de investiţii, discuţii despre achiziţii cripto sau solicitări de fonduri. Binance recomandă utilizatorilor să nu comunice cu nicio persoană din grupul respectiv, inclusiv administratorii acestuia. Compania recomandă utilizatorilor să facă o captură de ecran, care să includă numele grupului de Whatsapp şi numărul de contact al administratorului grupului. Următorul pas este raportarea către Binance Security, prin captura de ecran, accesând formularul dedicat", se precizează într-un comunicat al companiei.
Potrivit sursei citate, înşelătoriile de tip phishing implică persoane care încearcă să păcălească victimele să trimită fonduri sau să furnizeze informaţii confidenţiale prin e-mailuri, mesaje sau site-uri web care seamănă foarte mult cu platformele sau serviciile legitime. Persoanele care pretind a fi reprezentanţi Binance vor folosi platforme precum WhatsApp pentru a uzurpa identitatea (escrocii creează profiluri false care seamănă cu cele ale reprezentanţilor sau personalului Binance), genera sentimentul de urgenţă (ar putea pretinde că există o problemă urgentă legată de contul Binance), solicita informaţii sensibile (aceştia vor cere acreditări de conectare şi coduri de autentificare cu doi factori sau chiar transferul fondurilor), construi încredere (infractorii pot folosi informaţii care par credibile, adesea extrase din surse publice).
Cum vor fi contactați utilizatorii Binance
În aceste condiţii, Binance a precizat că va contacta utilizatorii exclusiv prin următoarele canale: asistenţă pentru clienţi, disponibilă 24/7 prin portalul de relaţii cu clienţii, contul oficial X, telegram, e-mail. "Utilizatorii trebuie să se asigure că verifică întotdeauna contactele folosind instrumentul Binance Verify", se mai arată în documentul citat.
Pentru protecţie faţă de înşelătoriile prin Whatsapp, compania recomandă clienţilor să nu partajeze informaţii sensibile (detaliile contului sau informaţiile personale) cu surse neoficiale sau neverificate, să îşi actualizeze setările de confidenţialitate şi să contacteze asistenţa Binance 24/7 dacă există nelămuriri sau îndoieli.
Binance este liderul mondial în materie de ecosistem blockchain şi furnizor de infrastructură pentru criptomonede, cu o suită de produse financiare care include cea mai mare bursă de active digitale în funcţie de volum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰