Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Florin "Anaser" Duduianu riscă 100 de ani în puşcăriile din SUA. Ce a spus procurorul american despre cei 47 de români din clanul său

Unul dintre cei mai căutaţi interlopi români, Florin "Anaser" Duduianu, a fost găsit vinovat de justiţia din Statele Unite şi ar putea să petreacă tot restul vieţii în spatele gratiilor, aproape o sută de ani. E acuzat că, alături de alţi 47 de români pe care îi conducea, a furat sute de mii de dolari de pe cardurile sociale ale familiilor sărace din California. Până în martie, când va fi anunţată pedeapsa, procuratura americană a venit cu detalii, inclusiv în limba română, despre modul în care acţiona banda lui Anaser

de Cosmina Balint

la 24.01.2024 , 20:04

Florin Duduianu a fost prins în luna august a anului trecut chiar în timp ce scotea bani de la bancomat de pe cardurile sociale pe care le-a clonat. Întâmplarea a făcut să fie văzut la un ATM din sudul Californiei de un echipaj de poliţie care se afla chiar într-o misiune de combatere a fraudei bancare. Degeaba a încercat interlopul, care avea mai multe carduri la el, să îi convingă pe agenţi că de fapt depunea în conturi.

Cosmina Balint, reporter Observator: Autorităţile americane spun că membrii clanului Duduianu au furat datele personale şi pinul cardurilor a mii de persoane cu ajutorul unor dispozitive montate fie pe bancomate, fie pe sistemul de plată al pompelor din benzinării. Metoda este cunoscută încă din anii 90 şi în România, iar dispozitivul este denumit pisica în lumea infractorilor.

Anaser a recunoscut totul

Vezi și

Poliţiştii americani i-au percheziţionat şi maşina lui Anaser. Au găsit patru carduri de credit, inscripţionate cu aceleaşi date care se regăseau pe cele sociale, mai multe chitanţe şi 1.850 de dolari. reconstituire Agenţii i-au controlat şi telefonul mobil, unde au găsit zeci de fotografii şi videoclipuri despre cum funţionează skimmingul. În alte sute de poze apăreau carduri sociale şi sume uriaşe de bani cash.

Pe acelaşi subiect

Todd Spitzer, procuror: Aceştia sunt oameni care cumpără maşini scumpe, fură mii şi mii de dolari şi lasă fără bani oameni săraci. Mulţi dintre aceşti români vin în ţara noastră ilegal, prin graniţe sărace unde ori nu există poliţişti de frontieră, ori sunt foarte puţini. E crimă organizată!

Pus în faţa dovezilor, interlopul român a recunoscut totul.

Cosmina Balint, reporter Observator: Florin Duduianu a pledat vinovat pentru trei capete de acuzare, ceea ce i-ar putea aduce o pedeapsă de până la 84 de ani de închisoare. O sentinţă în acest dosar va fi dată de judecătorii americani pe data de 29 martie.

Alături de Florin Duduianu, au fost arestaţi alţi 47 de români. În opt luni au reuşit să devalizeze 491 de carduri, pe care erau circa jumătate de milion de dolari. Peste 180 de mii de dolari au fost recuperaţi de poliţişti. Anaser a fost condamnat la 13 ani de închisoare şi în România după ce a şantajat şi tâlhărit mai mulţi cântăreţi de muzică de petrecere.

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Florin "Anaser" Duduianu riscă 100 de ani în puşcăriile din SUA. Ce a spus procurorul american despre cei 47 de români din clanul său