Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fetiţa care şi-a pierdut un picior în accidentul din Pantelimon a ieşit de la ATI. Familia cere dublarea pedepsei pentru conducere fără permis

Fetiţa de 7 ani rănită în urmă cu o săptămână, în accidentul din parcarea Parcului Pantelimon, în urma căruia fratele său de 9 ani a murit, a fost transferată de la ATI, unde s-a aflat după ce i-a fost amputat piciorul. Anunţul a fost făcut de bunicul copiilor, care a făcut apel la autorităţi pentru schimbarea şi înăsprirea legislaţiei, inclusiv prin dublarea pedepselor pentru cei care conduc fără permis, în condiţiile în care la volanul maşinii care a produs accidentul se afla un tânăr de 17 ani care nu deţinea permis de conducere.

de Redactia Observator

la 04.08.2024 , 16:23

”A fost scoasă de pe secţia ATI şi mutată în salon”, a relatat bunicul copiilor, precizând însă că fetiţa - care este internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală -  nu a dormit toată noaptea.

”Sperăm ca măcar ea să fie în viaţă şi să o ajutăm şi să ne bucurăm de orice zi alături de ea”, a precizat el. ”Familia mea este îndurerată, nu ne vine să credem ce ni s-a întâmplat”, a declarat bărbatul, amintind că duminică să împlineşte o săptămână de la tragedia care le-a lovit familia. El a spus că nepoţii săi mai aveau nici 10 metri până la intrraea în parc, la momentul la care accidentul a avut loc. 

Familia cere pedepse mai dure

Articolul continuă după reclamă

”Ne simţim groaznic... Durere...Pentru noi viaţa nu mai are niciun sens”, a afirmat el. Bunicul copiilor afirmă, referindu-se la autorul accidentului, aflat în arest în preventiv, că ”aceşti oameni vor să scape cu control judiciar pe motiv că a fost o joacă”.

El a făcut apel la autorităţi, la ministrul Justiţiei, Guven, la parlamentari, să fie modificată legislaţia, să fie înăsprită.

”Cerem să se dubleze pedepsele pentru cei care conduc fără permis”, a cerut bărbatul, argumentând că autorul accidentului a condus conştient că nu are permis. El a adăugat: ”Să se schimbe legea, ONG-urile să ajute, societatea civilă, să fie lege egală şi dreaptă pentru toţi!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Fetiţa care şi-a pierdut un picior în accidentul din Pantelimon a ieşit de la ATI. Familia cere dublarea pedepsei pentru conducere fără permis