Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fenomen bizar pe litoral: plajele sunt invadate de buburuze. Explicația specialiștilor

Este invazie de buburuze în staţiunea Mamaia. Vremea caldă le-a făcut să se înmulţească peste măsură, iar acum plajele recent lărgite ale staţiunii sunt pline de insecte. Turiştii se tem deja că, din cauza lor, vor avea parte de un concediu ratat pe litoral. Specialiştii spun ca doar frigul le-ar mai putea face să se împuţineze.

de Redactia Observator

la 26.06.2021 , 10:33

Este greu să mai păşeşti pe plajele din Mamaia fără să calci pe buburuzele care au invadat nisipul. Specialiştii spun că vremea rea, urmată de căldura nefirească au făcut ca numărul acestor insecte să fie mult mai mare ca de obicei. 

Adrian Bîlbă, director CMSN Constanţa: Frigul care a fost anterior le-a ţinut puţin blocate şi acum s-a încălzit şi au evoluat exploziv. Au ieşit la activitate reproductivă. 

Buburuzele sunt insecte carnivore care ţin sub control larvele ce afectează pomii. Pentru ecosistem sunt o binecuvântare. Pentru turiştii din Mamaia, însă, o mare pacoste. 

Vezi și

Turistă: Nu-mi explic fenomenul. Din ce cauză au apărut, dar sunt deranjante. Aveam prin păr, aveam peste tot. 

Turist: Foarte deranjante. Dar de două zile sunt. Şi dimineaţă şi după-amiază e plin. Dimineaţă, cel puţin, e plină toată plaja. Plin, nu aşa, foarte multe. Pe tot se urcă. Şi pe umbrele, şi pe saltele, pe tot. 

Specialiştii spun că buburuzele vor continua să invadeze plajele şi staţiunea în număr mare în căutarea unei perechi, dar şi a hranei. Pentru că au gust amar, păsările se feresc să le mănânce. Aşa că numărul lor va scădea doar dacă vremea devine din nou răcoroasă. 

Adrian Bîlbă, director CMSN Constanța: Sunt pur și simplu ieșite la a-și consuma șansa vieții și pleacă în toate direcțiile să-și găsească perechea, unde se găsesc aceste afide, aceşti purici ai plantelor. 

Nu doar plaja din Mamaia este invadată de insecte. Aceeaşi situaţie este şi în Năvodari. Numai că aici, pe lângă buburuze sunt şi albine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Fenomen bizar pe litoral: plajele sunt invadate de buburuze. Explicația specialiștilor