Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Familia regală a participat la slujba religioasă de Crăciun în Săvârşin: "Sunt oameni adevăraţi, s-a văzut slujba foarte profundă şi credinţa profundă"

A fost amosferă regală în a doua zi de Crăciun, la biserica ortodoxă din Săvârşin. Credincioşii au avut parte de prezenţa Majestăţii Sale Margareta, custodele coroanei, şi a principelui Radu. Şi asta pentru că, potrivit tradiţiei, în marile sărbători de peste an, familia regală participă la slujbele religioase, alături de întreaga comunitate.

de Redactia Observator

la 27.12.2024 , 14:05

Aşezaţi în locurile speciale de lângă altarul bisericii, membrii familiei regale s-au rugat împreună cu toţi credincioşii la Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Timotei al Aradului.

"Este o tradiţie deosebită ca a doua zi de praznic, a doua zi de naştere a Domnului nostru Iisus Hristos, familia regală a României să fie prezentă la Sfânta Liturghie", spune Călin Mădăluţă, preot biserica ortodoxă Săvârşin. 

"Şi în acest an ne-am bucurat să fie un număr de oameni prezenţi la slujbă şi cel mai important şi mai frumos lucru că Majestatea Sa Regală şi majestăţile lor regale au fost astăzi şi am reuşit să ne rugăm împreună la bunul Dumnezeu ca Acesta să reverse belşug peste comunitatea în care trăim", spune Ioan Vodicean, primar Săvârşin.

Vezi și

La finalul slujbei, majestatea sa regală Margareta şi principele Radu au primit daruri de la clerici.

Pe acelaşi subiect

"E un moment spiritual; nu trebuie să uităm asta. Şi ne bucurăm că suntem aici, la Săvârşin, unde sunt oameni adevăraţi şi unde s-a văzut slujba foarte profundă şi credinţa profundă", spune Majestatea Sa Regală Margareta, custodele coroanei.

Deşi a devenit aproape o normalitate să întâlnească familia regală pe străzile comunei, localnicii sunt mândri că alteţele lor aleg să petreacă sărbătorile la castelul regal.

"Este o mare tradiţie şi mă bucur că tradiţia persistă, se cultivă, este bine întreţinută de către localnici, ceea ce ne dă garanţia că vom avea un viitor, crezând în tradiţiile noaste şi mai ales acum, în aceste vremuri tulburi".

"Ne simţim bine şi mândri şi că suntem din Săvârşin şi ei vin în Săvârşin", spun localnicii.

Membrii familiei regale vor petrece şi de Anul Nou, în privat, la castelul de la Săvârşin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi în acest an Revelionul?
Observator » Evenimente » Familia regală a participat la slujba religioasă de Crăciun în Săvârşin: "Sunt oameni adevăraţi, s-a văzut slujba foarte profundă şi credinţa profundă"