Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Exerciţiu de mobilizare a rezerviștilor la Craiova. Unii nu mai puseseră mâna pe armă de 10 ani: "Ne pregătim"

Nu le-a tremurat degetul pe trăgaci! Aproape trei mii de rezervişti din Dolj şi Vâlcea au participat la un exerciţiu de trageri într-un poligon din Craiova. Chemarea la arme se face periodic. Nu are nicio legătură cu invazia ruşilor în Ucraina. România are 50.000 de rezervişti care pot fi mobilizaţi în caz de nevoie. 

de Redactia Observator

la 20.10.2022 , 21:35

"Se ia linia de ochire, ducem siguranţă... După, cum vedeţi, aici este o siguranţă, după încărcător se duce către în faţă. Şi pleacă... lovitura!" 

Odată la zece ani, fiecare judeţ trebuie să îşi mobilizeze rezerviştii, ca să nu uite tehnicile de tragere. Instrucţia rezerviştilor din Dolj şi Vâlcea a durat două ore. Apoi a urmat partea practică. 

"Toată lumea e gata pentru tragere?" 

Vezi și

"Gata pentru tragere!"

Pe acelaşi subiect

"Serie, foc!"

"O parte dintre ei nu mai sunt familiarizaţi cu acest tip nou de tehnică care a intrat în dotarea Armatei României şi evident trebuie făcută o pregătire suplimentară. Am remarcat cel puţin 10 persoane care executat o tragere foarte bună, fără îndoială că şi-au menţinut deprinderile, probabil din timpul executării stagiul militar", explică Cornel Bălţătescu, directorul MOBEX DJ-VL-22.

Întorși la arme după un deceniu

Unii rezervişti nu au mai pus mâna pe armă de peste zece ani, iar exerciţiul le-a prins bine. Alţii au participat prima dată la asemenea manevre. 

"A fost o experienţă interesantă, destul de plăcută şi sperăm să o mai repetăm", explică una dintre participante.

"Nu mi se pare greu, oricând suntem prezenţi la datorie. Executăm aceste activităţi pe timp de pace, ne pregătim. În momentul în care am fost chemaţi la centrele militare zonale, chiar mi-am dorit să fiu în cadrul acestui batalion, adică să particip tot alături de colegii mei, să-i ajut şi să-i sprijin", a declarat Cornel Câmpeanu, rezervist.

Rezerviştii au făcut exerciţii supravegheaţi şi antrenaţi de militari de elită

"Sunt oameni cu care am lucrat de-a lungul timpului, am mers cu ei în misiuni internaţionale, în Afganistan şi Irak. Nu am simţit la nimeni că ar fi avut vreo îngrijorare, în sensul că oamenii au înţeles faptul că acesta este un exerciţiu", explică Constantin Paraschivu, comandantul Scorpioniilor Negri.

În acest moment, România are aproape 130 de mii de militari activi şi în rezervă - este pe locul 41 în topul celor mai puternice armate din lume conform unui studiu internaţional. Adică avem o armată mult mai bine pregătită faţă de Ungaria, care este pe 55, şi Bulgaria, care se uită în sus spre noi de pe locul 67. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Exerciţiu de mobilizare a rezerviștilor la Craiova. Unii nu mai puseseră mâna pe armă de 10 ani: "Ne pregătim"