Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Era țeapăn. Rupt de beat şi drogat". Un șofer amorțit de alcool a făcut prăpăd cu mașina pe un drum din Bistrița-Năsăud. Patru copii au ajuns la spital

Tragedii în lanţ, ieri, pe şosele din ţară. Patru oameni, printre care şi o fetiţă de 13 ani, au murit pe loc, iar alţii au ajuns la spital în stare gravă în urma unor accidente cumplite, care au avut drept cauze neatenţia, conducerea sub influenţa alcoolului sau viteza excesivă. Trei vieţi au fost curmate doar pe Drumul Naţional 76, din Bihor, iar în Bistriţa Năsăud un şofer băut a intrat într-un grup de copii care mergeau pe marginea şoselei. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoţional!

de Redactia Observator

la 23.01.2023 , 07:52

Inconştienţă fără margini. De asta a dat dovadă un bărbat de 34 de ani din localitatea Budacul de Sus, judeţul Bistriţa-Năsăud, care nu doar că s-a urcat beat la volan, dar l-a luat cu el şi pe fiul său, de 11 ani. N-a ajuns departe. După doar câţiva kilometri, cu simţurile amorţite de alcool, n-a mai putut frâna când în faţă i-au apărut patru copii care mergeau pe marginea drumului. I-a luat în plin, după care s-a oprit cu maşina într-o grădiniţă din apropiere. 

Era țeapăn. A fost rupt de beat şi drogat. Da, a fost băut. A fost băut că nu a putut ieşi pe picioarele lui. L-a pus pe targă. 

Era beat bine. Cu toţi colegii lui, prieteni de-ai lui, care erau acolo. Cu copilul minor şi-n maşină, cu copilul lui. 

Vezi și

Patru copii, spulberaţi de un şofer băut în Bistrița-Năsăud

Pe acelaşi subiect

Marius Rus, ISU Bistriţa-Năsăud: În autoturismul implicat în accident se aflau un bărbat în vârstă de aproximativ 34 de ani şi un minor în vârstă de aproximativ 11 ani. Autoturismul a acroşat cinci pietoni care se aflau în afara părţii carosabile, copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. În total, la spital au fost transportate şase persoane. 

Raimond Petruţ: corespondent Observator: Din fericire, minorii care au fost loviţi de maşina la volanul căreia s-a urcat confortul băut nu au suferit răni care să le pună viaţa în pericol.

Când au auzit bubuitura puternică, localnicii au ieşit din case.

I-au găsit pe copii la pământ, plini de răni. 

Am auzit că maşina aceea a intrat în fetele acestea. Îmi sunt nepoate şi le-a trântit jos. 

Tragedii în lanț în Bihor. O fetiță de 13 ani a murit pe loc

Pe Drumul Naţional 76, în judeţul Bihor, s-au petrecut două tragedii. Două persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, violent.

La doar 30 de minute distanţă, tot pe acelaşi drum, un şofer începător a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă şi a ajuns cu maşina în şanţ. În maşină se aflau alte patru persoane, printre care şi o fetiţă de 13 ani. Minora a murit pe loc. 

La Satu Mare, un bărbat băut a încercat să depăşească o coloană de maşini, dar când a revenit pe bandă, autoturismul său s-a izbit violent cu o altă maşină a cărei şoferiţă nu s-a asigurat când a ieşit dintr-o parcare. Femeia, mamă a doi copii, a murit pe loc. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Era țeapăn. Rupt de beat şi drogat". Un șofer amorțit de alcool a făcut prăpăd cu mașina pe un drum din Bistrița-Năsăud. Patru copii au ajuns la spital