Video "Era o fată foarte iubitoare, delicată". Andreea a renunţat la viaţă, copleşită de greutăţi. Peste două săptămâni urma să se lupte în instanţă pentru fiica ei
O tânără de 28 de ani, mamă a unei fetiţe de trei ani, a fost găsită moartă în casă, după ce şi-a pus capăt zilelor. Femeia era asistentă medicală şi se confrunta cu probleme personale, spun apropiaţii. Povara greutăţilor a copleşit-o şi a determinat o să recurgă la un gest extrem.
Andreea era asistentă medicală la Constanţa şi divorţase în 2023. De atunci tânăra se afla în proces pentru custodia fiicei sale, iar următorul termen era programat peste două săptămâni.
"Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat cadavrul unei femei de 28 de ani. În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului", a declarat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanţa.
Copleşită de povara greutăţilor
Povara problemelor au făcut-o pe tânără să ia decizia extremă.
- Un pasionat de criptomonede s-a sinucis live pe X pentru că a pierdut 500 € la o investiție: "Sper să...
- Cuplu britanic, găsit fără suflare într-o localitate din Franţa. Anchetatorii iau în calcul o crimă urmată de...
- Tânără soldat din UK, s-a sinucis după ce un superior i-a trimis 4.600 de mesaje și altul ar fi agresat-o...
- "Squid game în viaţa reală". Moartea actriței Kim Sae-ron scoate la iveală partea întunecată a industriei de...
- În ce stare se află fata de 13 ani din Brăila, care a vrut să-şi pună capăt zilelor. Vecinii: "Am mai auzit...
"Din păcate aceasta perioadă aduce şi foarte multă presiune, rezoluţii triste pentrut unii oameni, gânduri suicidale, iar alţii, din păcate trec chiar la fapte. Acest rezultat fiind chiar fatal penntru persoana implicată", a declarat Corina Pop, psiholog.
Toţi cei care o cunoşteau pe Andreea sunt şocaţi de gestul acesteia.
"Era o fată calmă cuminte, foarte iubitoare, delicată", spune o verişoară.
Tânăra părea într-o stare bună ultima oară când a fost văzută de către colegi.
Colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța își exprimă profunda tristețe și regretul față de pierderea prematură a colegei noastre din cadrul UPU SMURD, un om dedicat și un profesionist desăvârșit. Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele și transmitem sincere condoleanțe. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Acum, familia şi apropiaţii se pregătesc să o conducă pe ultimul drum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰