Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video EXCLUSIV. Emirates Airlines ar putea salva TAROM, după 17 ani la rând cu pierderi. Ce ar putea primi la schimb arabii

TAROM ar putea urca la clasa business! Guvernul negociază cu două companii celebre din Qatar şi Emiratele Unite vânzarea unui pachet de acţiuni. TAROM nu a mai avut profit de 17 ani şi depinde de ajutoare europene pentru a evita falimentul. Economiştii cred, însă, că statul riscă - nu ar trebui să vândă nimic din compania considerată obiectiv strategic. 

de Florentina Lazăr

la 16.04.2024 , 23:23

Şase miniştri a luat cu el premierul Marcel Ciolacu în deplasarea de trei zile în Qatar şi Emiratele Arabe Unite. 

Florentina Lazăr, reporter Observator: Premierul şi ministrul Transporturilor negociază cu o companie aeriană arabă care îşi doreşte să modernizeze TAROM. La schimb, arabii ar putea contribui la construcţia unui nou terminal, aici, pe Aeroportul Otopeni.

Cine vrea să cumpere TAROM

Vezi și

Unul dintre peţitorii TAROM este Emirates Airlines, locul patru în topul mondial, cu 300 de avioane în flotă şi curse către 150 de oraşe din 85 de ţări. Ani la rândul a primit titlul de cea mai bună companie aeriană din lume. Altă variantă este Qatar Airways, care are 43.000 de mii de angajaţi, 200 de aeronave şi peste 170 de destinaţii internaţionale.

Pe acelaşi subiect

Marius Popescu, fost purtător de cuvânt TAROM: Nu se pune problema de o privatizare prorpiu-zisă, la nivelul discuţiilor de la ora actuală e vorba doar de o mână de ajutor pe care ar putea să o dea Emirates sau Qatar.

Negocierile durează de un an şi ar aduce avantaje ambelor părţi. Investitorii străini ar ajuta compania de stat să trecă pe profit de la anul, condiţie obligatorie pusă de Comisia Europeană pentru ajutorul de 80 de milioane de euro pe care l-a acordat TAROM. 

Marius Popescu - fost purtător de cuvânt TAROM: TAROM ar veni cu nişte atu-uri, culmea, cu această poziţie extrem de bună, în Europa. Ei ar fi interesaţi să aibă un operator aerian european de tradiţie.

Profesorul de economie Mircea Coşea consideră, însă, că statul nu trebuie să vândă acţiuni de la TAROM, pentru că este o companie cu statut de obiectiv strategic.

Mircea Coşea, profesor de economie: Una este să sprijini proiecte, spre exemplu proiect de autostradă, un proiect de spital sau altceva şi alta este să vinzi active ale statului. Până la urmă se ridică o întrebare care este o suspiciune. De ce s-a falimentat TAROM, nu cumva ca să fie vândut? Vedeţi, lucrurile încep să se lege.

Compania TAROM e în picaj

În 1989 avea 60 de avioane şi curse regulate inclusiv la New York, Beijing şi Bangkok. Problemele au început odată cu intrarea în scenă a companiilor aeriene private. Acum, TAROM are doar 18 aeronave şi a anulat zborurile de New York, Barcelona, Munchen şi Viena.

În ultimii patru ani, a schimbat şapte directori. Managerilor li s-a reproşat numărul excedentar de angajaţi, preţurile mari şi deciziile neinspirate. Ani la rând, avioanele de Erevan şi Tbilisi zburau aproape goale, iar destinaţiile populare - Grecia, Israel - erau ignorate.

Cu totul altă traiectorie a avut compania aeriană de stat din Polonia. LOT Polish Airlines a reuşit să se restructureze pe cont propriu. În 2022 avea 74 de aeronave şi venituri de 1.900 de milioane de euro, aduse de curse spre 145 de oraşe din lume. 

Qatarezii ar putea investi în Autostrada Comarnic-Braşov şi în calea ferata Brașov-Predeal. Vor de asemenea să concesioneze un perimetru în Marea Neagră pentru a monta turbine eoliene offshore. Iar investitorii din Emirate iau în calcul să ridice la Brăila cel mai mare abator din Europa şi să construiască o fabrică de lapte praf în Ialomiţa.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » EXCLUSIV. Emirates Airlines ar putea salva TAROM, după 17 ani la rând cu pierderi. Ce ar putea primi la schimb arabii