Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto El este şoferul care şi-a condus spre moarte propriul copil. Daniel ar fi vrut să se sinucidă, dar în gestul lui nebun a luat încă patru vieţi nevinovate

Şi-a îmbrăcat frumos copiii, în hainele lor de sărbătoare, şi a plecat în trombă. Gândul morţii încolţise în gândul lui Daniel. Se certa la telefon cu soţia lui şi mama copiilor, plecată la muncă în Germania.

de Monica Palade

la 11.11.2024 , 13:46

A continuat să se certe cu femeia chiar şi când conducea. Mergea cu viteză, iar micuţii îi spuneau din spate să încetinească, dar nu a vrut. Avea doar o idee. Aceea de a-şi lua viaţa. Pe al lui şi pe al celor trei copii, ca să se răzbune pe femeie.

Încă patru vieţi nevinovate

Disperată femeia şi-ar fi sunat o soră să îi ceară să sune la poliţie, spunându-i de intenţia lui Daniel. Însă a fost prea târziu. În gândul lui nebun nu s-a gândit la nimic. Nici măcar pe cine va mai lua cu el. Nevinovaţi au căzut fiul lui de trei ani, dar şi doi tineri şi un instructor. Patru vieţi nevinovate care au plătit atât de scump pentru o decizie impulsivă.

Articolul continuă după reclamă

Singurii supravieţuitori, o fată de opt ani şi un băiat de doi ani şi jumătate, sunt la spital, în stare stabilă. Vor trăi toată viaţa cu imaginea tatălui lor conducând spre moarte şi cu absenţa fratelui lor de patru ani.

Pe acelaşi subiect

De cealaltă parte alte două familii îşi plâng morţii. Un tânăr de 18 ani, care voia să dea de carnet, un instructor şi fiul său vitreg, care se afla pe bancheta din spate.

Ce spun poliţiştii

Ieri după-amiază, în jurul orei 16:20, Poliția Orașului Siret a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 (E85) în afara comunei Grănicești s-a produs un accident rutier cu implicarea a doua autoturisme.

Având în vedere numărul persoanelor implicate (7 persoane) și gravitatea accidentului, la nivelul ISU Suceava s-a activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului echipajele de poliție au constatat faptul că între cele doua autoturisme implicate a avut loc un impact puternic frontal, urmând sa se stabilească cu exactitate direcțiile de deplasare și alte aspecte cu privire la dinamica accidentului rutier, potrivit sursei citate.

Totodată, s-a stabilit că unul dintre autoturisme (Dacia Sandero) era destinat efectuării cursurilor de șoferi, la momentul impactului fiind condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindești. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți cei trei au decedat.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
BNR: Ţara trebuie să intre la dietă. Sunteţi de acord cu acest îndemn?
Observator » Evenimente » El este şoferul care şi-a condus spre moarte propriul copil. Daniel ar fi vrut să se sinucidă, dar în gestul lui nebun a luat încă patru vieţi nevinovate